În calendarul ortodox, data de 15 august este încărcată de simboluri. E o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Este momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. Petrecerile onomastice pentru cei ce poartă nume derivate de la Maria se fac pe 8 septembrie, data la care s-a născut Sfânta Fecioară. Scrierile bisericești spun că ea ar fi fost luată de apostolul Ioan, la Ierusalim, pentru a fi îngrijită cum se cuvine. S-a stins în casa lui. A fost înhumată în peştera din Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, alături de părinţi şi de logodnicul Iosif. Se spune că în ziua Adormirii, îngerii şi sfinţii au umplut împrejurimile de lumină.

De la funeralii a lipsit apostolul Toma. Când acesta a revenit, după 3 zile, s-a dus la mormânt și l-a găsit gol. Și se crede că Fiul Ei a ridicat-o la cer, de-a dreapta Lui, ca Împărăteasă. Cine se roagă, ținând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire. În această zi, se oficiază slujbe importante și se organizează hramuri. Cel mai cunoscut pelerinaj de la noi este la Mânăstirea Nicula, unde se află una dintre cele mai populare Icoane făcătoare de minuni.

Adormirea Maicii Domnului apropie oamenii

În această zi mare se mai sărbătoreşte preamărirea şi nespusa iubire de oameni pe care Dumnezeu a arătat-o. După înscrisurile din vechime, se spune că la moartea Sfintei Maria casa i-ar fi fost înconjurată de o lumină puternică. Iisus Hristos, împreună cu îngerii şi arhanghelii au coborât din ceruri şi au condus cu alai sufletul Maicii Sale. Legenda populară spune că, înainte de a pleca de pe pământ, Fecioara Maria şi-ar fi luat rămas bun de la plante, de la animale, de la toată suflarea. Abia după ce sufletul i s-a înălţat la cer, trupul i-a fost înmormântat în satul Ghetsimani, după dorinţa ei. Iar mormântul i-a fost păzit, zile în şir, de către apostoli. Se spune că, la Adormirea Maicii Domnului, ajuns mai târziu la Ierusalim, Toma Necredinciosul i-a rugat pe apostoli să deschidă mormântul, pentru a o vedea pe Maica Domnului pentru ultima oară. După îndelungi rugăminţi, dorinţa i-a fost îndeplinită. Numai că mormântul era gol. Probabil că Iisus nu avrut să lase trupul Maicii Sale să putrezească laolaltă cu muritorii de rând.

Maica Domnului face minuni

Pe lângă aspectul religios al sărbătorii, credințele populare se țin lanț. Se culeg ultimele plante de leac, se fac predicții referitoare la toamnă, se culeg flori, se pun la icoana Sfintei Fecioare, pentru ca apoi să fie folosite ca plante de leac. Se zice că trandafirii care înfloresc în această zi anunță o toamnă lungă. La Maica Domnului se roagă fetele pentru grăbirea căsătoriei, femeile pentru uşurarea naşterii, păgubiţii pentru prinderea hoţilor, descântătoarele pentru vindecarea bolilor. Ca să nu ai greutăți și să fii sănătoasă, nu arunca părul de pe pieptene și nu aprinde focul. Ai grijă ca în permanență candela să fie aprinsă și ca ușile să fie deschise larg, încă înainte de a răsări soarele zilei de Sânta Maria Mare.

Sursa foto: 123rf.com