Bunica în rol de bonă

Bunica în rol de bonă

Majoritatea celor din generația noastră a fost crescută de bunici. La rândul nostru, apelăm la bunica să ne ajute să îi creștem pe cei mici ca fiind cea mai bună variantă de bonă. Uneori, aceștia rămân cu totul în grija bunicilor.

Trebuie totuși să ții seama de o sumă de criterii atunci când faci această alegere. În primul rând mai este în stare fizic și psihic să facă față provocărilor de a crește un copil? În cazul celor care au fost abuzați în copilărie, este clar că nu trebuie să-și lase copilul cu părintele care a făcut asta.

Când este o alegere bună

În plus, psihoterapeutul Lavinia Țânculescu spune că ar fi bine să încredințezi copilul unei 'bunici suficient de mulțumite de viața ei din momentul în care începe să aibă grijă de copil. Astfel, ea nu are nevoi personale de natură psihologică stringente și se poate concentra pe cel mic. Este în regulă să îți lași copilul cu o astfel de bunică, pentru că ea va deveni prietenă copilului tău, nu «școală de corecție»'. Mai există o situație pe care specialistul o vede ca nepotrivită atunci când apelezi la mamă sau soacră ca bonă – acea în care ea nu a fost de acord cu căsătoria voastră. În mod inconștient, poate să vrea demonstreze că a avut dreptate când s-a împotrivit și chiar să încerce să-i inoculeze ideile sale celui mic, spunându-i nemulțumirile ei. Iar acesta se va vedea nevoit să aleagă de partea cui este într-un conflict care nu este al lui și pe care nu are încă suficientă maturitate ca să-l înțeleagă cum trebuie.

Idei diferite

O altă situație dificilă pe care o semnalează psihoterapeutul apare atunci când bunica depășește limitele de educație pe care părinții doresc să le impună copiilor lor. De multe ori, consideră că, fiincă a crescut pe unul dintre ei, știe mai bine, are mai multă experiență, așa că nu are sens să se cramponeze în regulile lor. Uneori, se ajunge la adevărate conflicte, alteori ea 'zice ca voi și face ca ea'. Problema aici este că se creează o confuzie dificil de îndreptat pentru cel mic. Dacă ești în rolul unei mame care trăiește această situație, ar trebui să vorbești cu foarte multă diplomație și dragoste cu bunica. Încearcă să o convingi că alegerile tale sunt înțelepte și potrivite. Dacă chiar nu există o cale de mijloc, ar fi mai bine să apelezi la altcineva. Chiar dacă faci asta, nu o priva de vizitele dese ale nepotului și arată-i că o iubiți și prețuițiți în continuare.

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

Fiecare copil e unic

'Când bunica crește copilul primul lucru pe care este necesar să și-l amintească este că nu este al ei. „mama-mare' nu înseamnă că bunica este o „mamă mai mare a copilului', ci o mamă a cuiva mai mare', adică a părintelui copilului. Al doilea lucru de reținut: micuțul, în sine, este o altă persoană decât ea însăși (acest lucru este, de altfel, valabil și pentru părinți). El este unic, are nevoile sale unice care nu pot fi cunoscute și cărora nu te poți adapta decât dacă îți dai timp să le cunoști. Nu te gândi: lăsă că știu eu mai bine ce e bine pentru el' sau ce, mă învață copilul pe mine?'. Uneori, copilul poate indica exact de ce anume are nevoie într-un anumit moment. Este necesar doar să fii atentă și să accepți faptul că este necesară o schimbare pentru a te potrivi specificului unui anumit nepot.'