”Bucătarul dezbrăcat”, cel mai vestit chef din lume, are probleme uriașe. Nici nu mai știe pe unde să scoată cămașa

Jamie Oliver probleme

Era Jamie Oliver începe să apună. Se pare că publicul l-a scos de la inimă pe cel mai vestit bucătar din lume, vedeta Jamie Oliver, supranumit și ”bucătarul dezbrăcat”.

Nu mai puțin de 12 din cele 37 de restaurante ale vedetei vor fi închise, pe întreg teritoriul Marii Britanii, țara sa de baștină. Acestea au strâns datorii de aproape 100 de milioane de dolari. Nici salariile angajaților nu au mai fost plătite, scrie presa din regat.

După închiderea acestora, Jamie Oliver tot va rămâne cu un mic imperiu, pentru că va avea în continuare 25 de restaurante în Marea Britanie și 28 peste hotare, în toată lumea. Însă se poate spune că situația e cam la limită. Averea lui Oliver (42 de ani) și a soției sale, Jools, cu care are cinci copii, nu e cu mult mai mare decât datoria, fiind evaluată la circa 200 de milioane de dolari.

Potrivit experților, o cauză pentru ce i se întâmplă lui Jamie Oliver e aceea că oamenii și-au dat seama că, chiar dacă mâncarea nu este așa de rea, pot obține în alte părți o ofertă și mai bună sau cel puțin la fel de bună, dar pentru bani mai puțini. Cu alte cuvinte, prețul în restaurantele lui Jamie Oliver nu se prea justifică.

Localurile recent închise, patronate de Jamie, erau toate cu specific italian, un specific des întâlnit inclusiv în Marea Britanie.

Foto: NorthFoto

Vezi și La ce metode de disciplină apelează Jamie Oliver pentru cei 5 copii ai săi

Citește și: