La numai 21 de ani, fiul Victoriei și al lui David Beckham s-a logodit. Cum au reacționat părinții lui: ”Nu puteam fi mai…”

Brooklyn Beckham s-a logodit

La numai 21 de ani, Brooklyn Beckham și-a găsit aleasa. Este vorba despre Nicola Peltz, cu 4 ani mai mare decât el.

Deși abia la începutul maturității, tânărul, model și fotograf în SUA, e sigur pe alegerea sa, așa că a dat vestea cea mare pe Instagram: „Sunt cel mai norocos bărbat din lume. Acum două săptămâni, i-am cerut sufletului meu pereche să se căsătorească cu mine şi ea a spus da. Îţi promit să fiu cel mai bun soţ şi într-o zi, cel mai bun tată. Te iubesc'.

Cât despre Nicola, care este actriță și a fost nominalizată la premiul Teen Choice pentru cel mai bun debut cinematografic, cu care Brooklyn formează o pereche din decembrie 2019, aceasta a scris la rândul ei, confirmând vestea: 'Sunt nerăbdătoare să-mi petrec restul vieţii alături de tine, dragostea ta este cel mai preţios cadou”.

Cei doi au confirmat relația în luna ianuarie a acestui an.

În ceea ce-i privește pe David și Victoria Beckham, aceștia par să fie de acord cu decizia fiului lor și și-au dat deja binecuvântarea. 'Cea mai emoţionantă veste. Nu putem fi mai fericiţi! Vă dorim dragoste şi o viaţă plină de bucurie”, a scris Victoria pe o rețea de socializare.

Vezi și Fiul cel mare a lui David Beckham a împlinit 21 de ani. Dar nu seamănă deloc cu tatăl său. Cum arăta când era bebeluș și cum arată în prezent

Citește și:

Întâi fiul, acum soția… Kelly Preston, soția lui John Travolta, a murit la 57 de ani. Suferea de o boală incurabilă

Presa britanică scrie despre Bianca Drăgușanu. Ce-au putut să scrie despre divă