Bretonul – ghid de styling de la specialist

Bretonul - ghid de styling de la specialist

Bretonul aduce unei femei un aer boem, o notă de eleganță și un farmec cu totul aparte. Poate că acesta este și unul dintre motivele pentru care franțuzoaicele se dau în vânt după acest tip de look.

Bretonul se poartă și în 2019

Lucian Busuioc, Wella International Top Artist, ne spune că tunsorile cu breton se vor purta și în 2019. „Acest tip de tunsoare este potrivit pentru femeile care au forma feței alungită. Un stilist poate executa un breton drept sau un breton cu cărarea pe o parte. Lungimea acestuia se stabilește în funcție de dorința clientei și de felul în care bretonul vine să completeze trăsăturile ei.'

Bretonul – cum îl întreții?

Bretonul este un artificiu de frizură și styling care are nevoie de întreținere. De atenție și timp. De ajustări regulate. „Recomandăm ca în funcție de lungimea părului, acesta să fie tuns la un interval de 1-2 luni maximum', spune specialistul.

Citește și – Trucuri de la specialiști pentru îngrijirea părului

Tot așa, e nevoie să utilizăm produse de styling și îngrijire adaptate tipului nostru de păr. Te rugăm să nu uiți că o îngrijire corespunzătoare a părului necesită folosirea a minimum 3 produse: șampon, mască și produs de styling. În acest fel, părul tău va arăta mult mai bine până la următoarea vizită la salon și va fi mai ușor de aranjat.'

Încearcă diferite tipuri de breton!

Testează înainte de a te tunde! Există site-uri pe care poți încărca o poză și testa diverse tipuri de breton pentru a vedea cum îți stă. De asemenea, poți merge la un salon unde ai posibilitatea să încerci look-uri diferite cu breton aplicat, pentru a stabili care se potrivește fizionomiei tale.

Foto: 123rf

Citește și – 5 tunsori care se poartă în 2019. Pe care o alegi?

 Care este tunsoarea potrivită în funcție de forma feței?