La așa ceva nu se aștepta nimeni! Invitatul-surpriză de la ziua lui Jennifer Aniston

Brad Pitt a venit la ziua lui Jennifer Aniston

Deși n-ai zice, actrița Jennifer Aniston tocmai a împlinit 50 de ani! Momentul a fost punctat așa cum se cuvine, cu o petrecere-monstru, la care a participat toată spuma vedetelor. Iar printre invitați s-a aflat, surpriză, Brad Pitt, primul soț al actriței. Nici urmă însă de Justin Theroux, cel de-al doilea fost soț al vedetei. 

Potrivit surselor, acesta nici măcar nu a fost invitat de Jennifer Aniston, semn că vedeta nu a reușit încă să treacă peste despărțirea de acesta.

Acum un om singur la rândul său, după divorțul de Angelina Jolie, Brad Pitt, în vârstă de 55 de ani, nu a stat pe gânduri și a venit să-i ureze ”La mulți ani!” clei care i-a fost soție în perioada 2000 – 2005.

Sursele au povestit că Jennifer a stat mult pe gânduri, neștiind dacă să-l invite sau nu și pe Brad. În cele din urmă a făcut-o. Cât despre Brad, acesta nu a ezitat deloc dacă să-și facă sau nu apariția. A venit și a fost senzația serii.

Totuși, cei doi nu au petrecut foarte mult timp împreună. Actorul din ”Fight Club” i-a urat fostei soții ”La mulți ani!”, au discutat puțin, după care Jennifer s-a asigurat că restul invitaților se simt bine.

Vedete alese pe sprânceană

Din mulțimea de vedete venită la petrecere n-au lipsit Gwyneth Paltrow (fostă iubită a lui Brad Pitt), John Mayer, fost iubit de-al sărbătoritei, Katy Perry, venită la brațul lui Orlando Bloom, George și Amal Clooney, Reese Witherspoon, Ellen DeGeneres, Kate Hudson, Demi Moore, Robert Downey Jr., Barbra Streisand, Keith Richards, dar și Lisa Kudrow sau Corteney Cox, colegele din distribuția serialului ”Friends”.

În timp ce despre viața amoroasă din prezent a vedetei din ”Friends” nu se știu prea multe, despre Brad Pitt a ieșit recent la iveală faptul că se întâlnește cu frumoasa Charlize Theron. Celor doi le-ar fi făcut cunoștință chiar Sean Penn, fost iubit de-al vedetei sud-africane.

Vezi și De ce susține Jennifer Aniston că mariajele ei cu Brad Pitt și Justin Theroux au fost de succes. Se mărită iar?

Citește și: