Borș de porc

Borș de porc

Știu ce mănânc mâine la prânz, nu de alta, dar mi-e o poftă de mor de un borș de porc! Mai vrea cineva?…fac o oală mare!

Ingrediente

  • 600 g carne de porc
  • 2 morcovi
  • o ceapă
  • o felie ţelină
  • 3 cartofi
  • o mână mazăre congelată
  • 500 ml borş
  • puţin mărar
  • sare
  • 1. Carnea se pune la fiert în apă cu sare şi se ia spuma.
    2. După ce spuma nu se mai formează, se adaugă legumele curățate și tăiate cubulețe.
    Se lasă la fiert şi, între timp, separat, se dă borşul într-un clocot.
    3. După ce carnea şi legumele s-au fiert, se acreşte cu borş, după gust, se verifică de sare, se pune verdeaţa
    şi se trage de pe foc. Se acoperă cu un capac şi se lasă 10 minute înainte de a aduce borşul de porc la masă.

    Sursa foto:Shutterstock