Bolile vacanței se tratează cam greu. Iată de ce să te ferești

Bolile vacanței

Bolile vacanței pot da naștere unor mari probleme. Cui nu-i plac zilele însorite, mai ales sub mângâierea brizei marine sau a vânticelului de munte? Până și virusurilor și bacteriilor le priește un astfel de trai. Și te poți trezi, drept suvenir de vacanță, cu o boală grea.

Deși mult așteptat, anotimpul vacanțelor poate aduce multe neplăceri legate de sănătate. Iar unele sunt foarte mari. Acum e momentul să pui în practică riguros regulile elementare de igienă, pe care le-ai învățat în clasele primare, și să-ți educi și copiii să le respecte cu sfințenie. Altminteri, iată ce riști:

Care sunt bolile vacanței

1.Ciuperci „năbădăioase”

Căldura și umiditatea creează mediul ideal dezvoltării ciupercilor și bacteriilor. Atât transpirația abundentă, cât și prezența la piscine, ștranduri ori la dușuri comune ne pot face cunoscute efectele nedorite ale dermatozei cunoscute drept pitiriazis. Nu doare, nu dă alte simptome, însă pătează urât pielea și se scapă greu de ea. Mersul desculț pe marginea bazinelor poate favoriza apariția așa-numitei ciuperci a piciorului, de obicei între degetele de la picioare și dă mâncărimi insuportabile și senzație de arsură.

2.Virusuri încăpățânate

Deși nu foarte cunoscută, așa-numita „boala sărutului” sau mononucleoza este destul de răspândită. Este o infecție cu virusul Epstein Barr, care rămane în organism toată viața. Cei care au avut boala, nu o mai fac, însă rămân purtători ai virusului și pot contamina persoanele cu care vin în contact. Pot apărea dureri puternice în partea stângă a abdomenului, amețeli, bătăi rapide ale inimii, tulburări de respirație, hemoragii. Nici cu herpesul nu-i de joacă. Riscul de a contacta alte infecții crește după infectarea cu virusul herpetic. La persoanele cu imunitate scăzută, pot apărea și meningoencefalite herpetice sau hepatite fulminante. Iar banalii negi nu trebuie ignorați. Se iau foarte ușor, iar  prin infectarea cu virusul Papiloma uman (HPV) se riscă apariția cancerului genital.

3.Probleme digestive

Că vorbim despre diaree sau de constipație, astfel de tulburări pot apărea atât în urma consumului de apă nefiltrată corespunzător sau de mâncăruri cu care nu este familiarizat organismul, cât și din cauza „schimbării locului”, pur și simplu. Diareea e cauzată de o infecție bacteriană, provocată fie de E-Coli, fie de Salmonella sau de virusuri și paraziți. E suficient să faci o baie în piscină, să mănânci o înghețată, legume crude, să-ți ștergi fața de transpirație cu palmele nespălate sau să bei un pahar cu apă cu gheață făcută din apă de la robinet.

4.Boala mâinilor murdare

Așa e cunoscută hepatita A. Și se numără printre bolile vacanței. Febra, durerile musculare, îngălbenirea pielii și a albului ochilor sunt caracteristice bolii. Unele persoane nu prezintă niciun simptom și transmit virusul mai departe.

5.Răceli periculoase

Simptomele gripei nu trebuie neglijate. Ceea ce debutează cu un strănut, puțină febră și moleșeală se poate transforma într-una dintre afecțiunile grave cauzate de pneumococi, de la conjunctivite, sinuzite, pneumonii, până la temuta meningită.

Igiena e de leac

„Un număr mare de boli infecţioase pot fi prevenite prin bunele practici de igienă. Prin simplul gest de a ne spăla pe mâini, folosind produse antibacteriene dezinfectante, câştigăm lupta cu microbii. Spălatul mâinilor reprezintă prima linie de apărare a sănătăţii noastre. În plus, în Europa, 40% din toxiinfecţiile alimentare apar din cauza alimentelor preparate acasă. Modalităţile de contaminare a alimentelor pot fi primare sau în timpul procesării preparatelor, ceea ce presupune folosirea unor materii prime contaminate, manipularea inadecvată, folosirea temperaturilor inadecvate, factorii de mediu sau practicile de igienă inadecvate.”, spune Dr. Maria Niţescu, Şef de lucrări Igienă şi Ecologie Medicală, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balş”.

Sursa foto: 123rf.com

Loading...