Bolile de toamnă pot fi ținute la distanță urmând 4 pași simpli

Cum să te ferești de bolile de toamnă în 4 pași simpli

Bolile de toamnă își fac simțită prezența odată cu scăderea temperaturilor. Cum vara şi-a luat rămas-bun de la noi, corpul nostru trebuie deja să se pregătească pentru o tranziţie mai uşoară către sezonul rece, pentru a nu risca răceli sau alte afecțiuni respiratorii. 

Curăţarea corpului, prin eliminarea toxinelor, este o metodă vitală pentru a ne păstra sistemul imunitar sănătos, însă la fel de important este să ne pregătim şi emoţional pentru tranziţia la sezonul rece. Este de notorietate faptul că, în timpul sezonului ploios, creşte considerabil rata depresiilor, iar toate aceste probleme pot fi preîntâmpinate dacă adoptăm o strategie, formată din patru paşi foarte simpli.

Află cum previi răceala și gripa prin remedii naturale!

Sfaturi pentru a preveni bolile de toamnă

Vitaminizează-te!

După o vară călduroasă, în care am simțit ieșind apa prin toți porii pentru a ne echilibra și a putea menține un optim al pielii, fiecare celulă tânjește după apă și hrană, pe care o regăsim cu ușurință în mod natural și perfect asimilabil din fructe și legume. Sărurile pierdute prin transpirația abundentă a verii posibil să ne fi dat reacții la care nici măcar nu ne-am putea gândi: crampe musculare, palpitații, o digestie dificilă, cariile dentare sau funcționarea deficitară a glandei tiroide, fiind doar câteva din rezultatele absenței unor minerale în organismul nostru.

Așa îți dai seama dacă îți lipsesc minerale din organism!

Și pentru că toamna este bogată în fructe și legume, de ce nu am încerca o dietă detoxifiantă, dar în același timp regenerantă, bazată pe sucuri obținute din presarea la rece a legumelor și fructelor?

Încarcă-te cu soare!

Zile cu soare puțin și corpul acoperit de haine, timpul îndelungat petrecut în încăperi, absența vitaminei D3, toate sunt lucruri care ne așteaptă pentru următoarele luni. Chiar și pentru cei mai puțin norocoși cu sănătatea și care nu suportă soarele puternic, este momentul propice de a petrece timp liber în parc, sub razele blânde ale soarelui de toamnă, sau de ce nu, chiar la mare.

Mișcare, mișcare și iar mișcare!

Pe principiul „respiră şi oxigenează-te”, corpul nostru se pregătește lejer pentru perioada grea a iernii, cu două sărbători în care vrem, nu vrem, petrecem timp excesiv în jurul mesei. De câte ori nu ne propunem diete după sărbători sau până la concediu? Poate faci parte din categoria celor care nu iubesc efortul fizic excesiv sau pur și simplu nu îți permite sănătatea.

„De ce nu am încerca o mișcare ușoară și lejeră în cadrul unor sesiuni de yoga, care îți facilitează regenerarea, tonifierea musculară ușoară, energizarea, flexibilitatea și eliminarea stresului? Orice mișcare este bună, mai ales dacă nu este excesivă pentru resursele personale, iar anumite forme de yoga sunt chiar foarte lejere și cu efecte reale”, este de părere profesorul Dana Ţupa.

Dieta alcalină pentru 7 zile te ferește de răceală în tot sezonul rece

Specialiştii recomandă ca, în sezonul de tranziţie, să adăugăm în meniul nostru zilnic alimente de natură alcalină, pentru a ne îmbunătăţi sistemul imunitar. Ideal ar fi ca dieta alcalină să o adoptăm ca stil de viaţă pentru măcar o săptămână pe lună, cu atât mai mult cu cât beneficiile ei sunt incomensurabile, sau cel puţin să creştem până la 75% hrană de natură alcalină în meniul nostru obişnuit.

O dietă alcalină exclude, în principal, hrana care are în conţinut: zahăr – natural sau nu (inclusiv fructoza), glutenul şi făinoasele în general, carnea, lactatele, alcoolul, cafeaua – sau, cu alte cuvinte, cam 90% din ceea ce consumă un om obişnuit. Recomandat ar fi să mâncăm tot ceea ce este verde: salate, germeni ai diferitelor plante, seminţe, legume fierte sau crude, sucuri de legume, pudră de orz, ovăz și grâu verde, alfalfa, spirulină, chlorella, lămâi şi grepfruit.

 Sursa foto: 123rf.com

Loading...