Bolile coloanei la copii se pot corecta

bolile coloanei

Bolile coloanei vertebrale la copii pot fi periculoase, dacă nu sunt tratate eficient și la timp. Pot evolua în timp și necesită operații complicate. Dar care sunt cele mai periculoase dintre bolile coloanei vertebrale la copii și cum se tratează?

Bolile coloanei se numără printre acele afecțiuni care, din păcate, nu țin cont de vârstă. Există, însă, afecțiuni specifice celor mici, situații medicale apărute de cele mai multe ori din cauza poziției incorecte.

Atenție la postură!

Iată-ne la debutul noului an școlar. Este momentul în care factorii de risc pentru copii încep să crească semnificativ. Spre exemplu, afecțiuni precum scolioza, lordoza sau cifoza sunt determinate, în primă instanță, de pozițiile vicioase ale coloanei vertebrale.

„Atât părinții cât și medicii pediatrii au importanta misiune de a urmări evoluția în dinamică a celui mic. Mă refer, aici, la mers și postură. De ce? Pentru că, din ce în ce mai mulți copii au probleme ale coloanei vertebrale. Afecțiuni care altfel ar fi putut fi evitate. Dacă s-ar fi tras un semnal de alarmă mai devreme.

La copilul mic și preșcolar (1-7 ani), copilul școlar și adolescent (7-18 ani), bolile coloanei vetrebrale pot deveni vizibile cu ochiul liber. Ele putând chiar să ducă spre afecțiuni secundare, dacă nu sunt depistate și tratate la timp. Un părinte poate vedea cu ochiul liber o poziție deficitară a corpului, urmărind planurile principalele ale corpului, poziția umerilor, toracelui, tipul de respirație și linia coloanei vertebrale.”, explică Dr. Tarek Nazer, chirurg Ortopedie și Traumatologie.

Cele mai periculoase boli ale coloanei la copii

Există 3 mari tipuri de deformări ale coloanei vertebrale, la care părinții ar fi bine să fie foarte atenți!

1. Scolioza

Apare la mijlocul spatelui sau în partea de jos a spatelui, cu grade diverse de deviere. Poate fi indentificată ca o deformare in forma literei S sau C a coloanei. Scolioza este una dintre cele mai comune deformări ale coloanei și poate fi identificată simplu: „Urmăriți efectiv linia coloanei vertebrale a copilui, din partea cervicala (de la ceafă) către partea de jos a coloanei', explică specialistul.

Scolioza poate fi recuperată, însă, în funcție de gradul de deformare, se impun diferite protocoale de tratament.

– deformări mai mici de 20 grade – se rezolvă prin kinetoterapie
– deformări între 20 – 50 grade – se rezolvă prin kinetoterapie și corset
– deformări peste 50 grade – necesită intervenție chirurgicală

2. Cifoza

„Deformarea coloanei vertebrale în plan vertical se poate observa prin curbura excesivă a coloanei la nivelul mijlocului spatelui spre ceafă, așa-numita cocoașă', continuă medicul ortoped.

Cazul sugarilor este unul special. Studiile susțin faptul că, în această situație, deformarea este temporară și se corectează natural, si doar un specialist va ști clar care sunt protocolele de tratament potrivite.

3. Lordoza

Apare ca rezultat al unui viciu de poziție al copilului, purtarea incorectă a ghiozdanului, greutatea acestuia, dar poate avea și o cauză patologică, de exemplu, rahitismul (carențe de vitamina D). „Lordoza este identificată ca o postură anormală a coloanei vertebrale în zona dorso-lombară, ce poate fi identificată cu accentuarea curburii naturale a spatelui.”, explică Dr. Tarek Nazer.

„Recuperarea medicală în cazul tuturor celor 3 afecțiuni este, fără doar și poate, kinetoterapia. Vorbim despre o terapie realizată cu ajutorul mișcării prin care se ȋncearcă restabilirea anumitor funcții ale corpului. Înainte ca specialistul kinetoterapeut să elaboreze protocolul de tratament personalizat, pacientul este evaluat clinic și dignosticat. Apoi, în colaborare cu specialistul se încep programele fizice prin care se dorește stimularea mușchiilor copilului care au abilitǎți motorii afectate de problema ortopedică.', conchide Dr. Tarek Nazer. 

Sursa foto: Flickr.com