Blestemul miresei și vasul care a omorât 4 oameni

Blestemul miresei și vasul care a omorât 4 oameni

Una dintre cele mai controversate legende, parțial adevărate, din folclorul italian vorbește despre blestemul miresei din Napoli și despre darul ei de nuntă care a ajuns să îi omoare pe toți cei care l-au ținut în mâini.

 

Povestea din jurul vasului Basano pornește de la un fapt real, dar nu se știe până unde a mers imaginația celor care au transmis-o mai departe. Cert este că vasul respectiv, realizat din argint și sculptat cu un model deosebit, a fost găsit în brațele unei mirese moarte.

A fost poate blestemul miresei să moară în noaptea dinaintea nunții, cu vasul din argint în mâini, sau doar soarta crudă? Ea a primit vasul drept dar de nuntă și se presupune că a fost otrăvit. Poate un fost iubit a încercat să se răzbune pe femeia care l-a înșelat și care dorea să se mărite cu altcineva. Sau poate o rivală fără scrupule a reușit să o înlăture din viața bărbatului pe care îl iubea.

Motivele sunt necunscute. Cert este că vasul Basano a existat și a fost direct legat de moartea unei tinere din Napoli, înaintea nunții. Legenda mai spune că tânăra, cu ultimele puteri, ar fi jurat că se va  întoarce și se va răzbuna pe cei care i-au adus moartea. De atunci, vasul pe care îl ținea în mână a fost blestemat și a adus moartea tuturor celor care l-au stăpânit.

Blestemul miresei aduce moartea

O vreme, familia tinerei mirese a ținut ascuns vasul de argint, dar la un moment dat l-a scos la vânzare și a fost licitat de un farmacist din Napoli. Trei luni mai târziu, farmacistul a murit în condiții misterioase, dar nimeni nu a bănuit că vasul Basano ar putea avea vreo legătură.

Moștenitorii farmacistului au vândut imediat laboratorul tatălui lor și toate obiectele de care nu mai aveau nevoie. Între ele se număra și superbul vas din argint care le-a adus o sumă frumoasă, cel puțin 4 milioane de lire prin anii 1890. Vasul a fost cumpărat de un medic, un om de știință care nu credea în blestemul miresei, în vrăjitorii și alte lucruri oculte. Dar omul a murit două luni mai târziu, la vârsta de 37 de ani.

Cunoscuții începeau deja să își pună întrebări asupra vrajei sumbre care înconjura vasul. Însă un arheolog din oraș l-a cumpărat fără să se teamă, fiind fascinat de frumusețea lui în stil renascentist. O lună mai târziu, arheologul avea să moară și el, iar legenda vasului Basano a prins contur. Prea multe morți, prea multe coincidențe și toate legate de oameni tineri, în putere, care nu păreau bolnavi.

Vasul Basano, ascuns într-un loc secret

Prietenii ultimului stăpân al vasului nu au vrut niciunul să îl moștenească, în pofida valorii sale excepționale. Unul dintre ei l-a dus la poliție, care la rândul ei a încercat să îl plaseze în muzeele din oraș, încă nici custozii muzeelor nu l-au dorit. Legenda despre blestemul miresei și despre puterea ocultă a vasului era deja prea bine cunoscută.

Ziarele locale au scris, pe la începutul anilor 1900 că vasul Basano a fost pus de polițiști într-un cufăr de plumb și îngropat într-un vechi cimitir abandonat. Nimeni nu a mai vrut de atunci să dea de urma lui sau să afle ce s-a mai întâmplat cu renumitul vas.

sursa foto: 123rf.com

Loading...