Blefaroplastia nu este doar un moft. Când se impune operația pleoapelor

Blefaroplastia

Blefaroplastia a devenit o intervenție de rutină pentru specialiști. Totuși, intervențiile legate de chirurgia feței sunt judecate adesea. Considerate mai mult moft, s-au dovedit a fi chiar necesare. Mai ales când pielea pleoapelor împiedică vederea.

Deși se spune că ar aduce cu sine mai multă înțelepciune și experiență, înaintarea în vârstă își pune amprenta asupra aspectului estetic al oricărei persoane. Și dacă singura problemă ar fi ridurile, poate că s-ar trece cu vederea. Însă, pentru că suntem diferiți, nici nu îmbărtânim la fel. Așa se face că unii dintre noi au de suferit din cauza pierderii elasticității pielii, cu precădere la nivelul feței. Mușchii slăbesc, pielea se încrețește, apar pungi sub ochi și pleoapele cad. Pe lângă starea psihică deloc bună, persoana care suferă de așa ceva ajunge să se confrunte și cu probleme de vedere, căci câmpul vizual se diminuează simțitor.

Blefaroplastia face minuni

Când tenul, odinioară perfect, devine lipsit de tonus și de elasticitate face ca o persoană să arate mult mai în vârstă decât este. Unora dintre noi acest lucru le provoacă stări depresive, dereglări emoționale grave, în vreme ce altora le obstrucționează văzul. Și atunci se impune vizita la un specialist în chirurgie estetică, ce poate da ceasul biologic înapoi. Căci liftingul și blefaroplastia întineresc fața cu cel puțin 10 ani. Blefaroplastia este intervenția care permite îndepărtarea excesului de piele, grăsime și mușchi de la nivelul pleoapelor, în funcție de particularitățile fiecărui pacient. Liftingul întinde ridurile din jurul gurii și nasului, ridică pomeții și te scapă de cearcăne și de pungile de sub ochi. Așadar, când îmbătrânirea feței îți crează un disconfort mai mare decât cel estetic este vizita la un chirurg estetician. E singurul în măsură să stabilească dacă ai sau nu nevoie de operație, dacă intervenția este pură necesitate.

La ce să te aștepți

Căderea pleoapelor este strict legată de pierderea elasticității pielii și de slăbirea mușchilor feței. Blefaroplastia elimină toate neplăcerile cauzate de acest proces și îmbunătățește vederea obstrucționată. Totuși, ca orice operație, implică riscuri, cicatrici, disconfort. Și bine de știut este că nu modifică structura feței, nu înlătură ridurile “laba gâștii”, nu elimină cearcănele și nici nu ridică sprâncenele. Așa că, înainte de a decide în favoarea unei astfel de intervenții, ar trebui să cântărești bine riscurile și avantajele, să-ți stabilești așteptările. În plus, trebuie să te informezi foarte bine și despre specialistul sau clinica la care vei efectua intervenția, dat fiind că și prețurile variază între 600 și 1600 de euro.

Bătrânețea își spune cuvântul

„Cei mai buni candidați pentru blefaroplastie sunt oamenii cu o stare bună de sănătate și cu așteptări realiste. De obicei, persoanele care apelează la o astfel de procedură au peste 40 de ani. Însă, dacă există un istoric în familie cu o astfel de problemă, unii se decid să o efectueze și mai devreme. Rezultatele ridicării pleoapelor superioare durează între 5 și 7 ani. În ce privește intervenția la nivelul pleoapelor inferioare, aceasta rareori trebuie repetată. Ochii și zona din jurul lor îmbătrânesc precoce. Deși procedură complexă, intervenția asigură un aspect uniform și natural al fizionomiei, care întinerește cu până la 15 ani!”, spune dr. Silvia Stănculescu, chirurg estetician.

Sursa foto: Shutterstock

Loading...