Biserica lui Iosif, loc de taină în minunata Țara Luanei

Biserica lui Iosif din Țara Luanei

Athosul românesc este cunoscut azi drept Țara Luanei, ținut de legendă, binecuvântat și plin de mistere. Aici se află cele mai multe chilii și lăcașuri de rugăciune rupestre din țară și aici a fost din vremuri foarte vechi un loc sacru, al marilor inițiați.

 

Tărâmurile de legendă din munții Buzăului au adăpostit în vremuri mult înaintate unul dintre cele mai puternice centre spirituale din țară. Aici este Țara Luanei, cu ape tămăduitoare și cu viteji care nu cunoșteau nici frica, nici moartea. Aici a trăit cândva un rege înzestrat cu forțe supraomenești și o sibilă care profețea viitorul, iar regatul lor avea ziduri înalte până la cer.

Și tot aici, în Poiana Cozanei, unde se deschide un amfiteatru natural care adună toate energiile benefice ale munților, se află o stâncă magică, numită de localnici Poarta lui Dumnezeu.

Pasionații de mistere și fenomene paranormale susțin că pe vremuri, ea ar fi deschis un portal către alte lumi, dar s-a închis demult, când oamenii au lăsat în urmă legătura lor magică cu natura.

Un tărâm încărcat de spiritualitate din vremea dacilor!

Țara Luanei, aflată în miezul munților buzoieni, înconjurată azi de satele Aluniș, Nucu și Bozioru, a fost dintotdeauna un tărâm magic, cu lăcașuri de rugă și altare primitive, săpate de asceții geto-daci, după cum susțin doi dintre cei mai avizați cercetători ai acestor locuri, Diana Gavrilă, custodele Muzeului de Chihlimbar din Colți, și profesorul Dumitru Nica.

De aceste locuri au fost atrași și propovăduitorii creștinismului timpuriu, care au găsit adăpost în grotele din vârful munților și au pus bazele unuia dintre puținele centre călugărești din Carpați. De aceea, zona este numită adesea Athosul românesc, fiind împânzită de 'schituri' în care s-au pripășit călugări greci și sihaștrii autohtoni, pustnici care căutau liniștea credinței.

Peste 30 de vestigii rupestre au fost descoperite până acum purtând semne ale unor locuiri timpurii și elemente creștine. Dar pot fi mult mai multe, deoarece peșterile din zonă nu au fost explorate îndeajuns de către cercetători. Însă cea mai mare și cea mai bine păstrată dintre ele poartă și azi numele de biserica lui Iosif și hramul lui Ioan Evanghelistul.

Biserica lui Iosif, unicat în România

Săpată în inima unei stânci abrupte, cu un perete aproape perpendicular, biserica lui Iosif era până nu demult ascunsă de turiști. Departe, de sate, într-un loc destul de greu accesibil, dar aproape de apele tămăduitoare din munte, biserica aceasta primitivă este atestată din secolele IV – VI. Aceea pare să fie perioada în care a fost lărgită, cam cât jumătate dintr-un vagon de tren, cuprinzând o chilie și bisericuța cu un mic altar și o fereastră.

Dar semne ale locuirii ei par să fie mult mai vechi, deoarece este singurul lăcaș unde a fost descoperit desenul unui pește, simbolul creștinilor timpurii. Cu siguranță, exista aici o grotă mai veche, folosită de primii pustnici care au ajutat la răspândirea creștinismului în zonă, ca apoi să fie lărgită și transformată în bisericuță.

Lăcașul săpat în piramidă

Datorită așezării sale, datorită aspectului geomorfologic al stâncilor și datorită istoriei sale îndelungate, biserica lui Iosif este unică în România, chiar dacă mai avem lăcașuri de rugăciune rupestre și în alte zone.

Este cea mai mare și cea mai bine conservată dintre sihăstriile din Țara Luanei. Chiar dacă se bănuiește că ar fi fost un altar paleocreștin, prima atestare documentară este din 1587, iar ultima din 1733. După războiul din 1735 nu a mai fost folosită de călugări, care s-au retras la mănăstirile din vale, dar unii localnici au folosit-o drept adăpost până la jumătatea secolului al XIX-lea.

Ceea ce este cu totul deosebit la această bisericuță rupestră este așezarea ei într-o stâncă cu o formă piramidală, foarte aproape de culmea muntelui. Pasionații de fenomene paranormale susțin că zona înțesată de chilii și întreaga Țara Luanei ar fi străbătute de energii benefice pe care le putem și azi descoperi în izvoarele tămăduitoare din zonă. Chiar la rădăcina stâncii piramidale unde se află biserica lui Iosif, poate fi întâlnit un izvor cu apă sulfuroasă și sodică.

Nu degeaba spune legenda Luanei că regele acelui ținut nu își lăsa niciodată vitejii să moară. Oricât de grav răniți erau în războaie, regele îi vindeca folosind apele tămăduitoare din ținutul lui binecuvântat.

foto: Adina Stănilă