Fanii din toata lumea, din Statele Unite, Canada, Olanda, Australia și până în Portugalia, Austria și Bulgaria au putut să descopere în dialogul online o Beth Hart foarte amuzantă și prietenoasă, care a vorbit despre planurile sale de viitor, impresii și peripeții din turneul de promovare a albumului.

Cântăreața a povestit că unul dintre chitariști și-a rupt mâna, a avut nevoie de operație și nu a mai putut duce până la capăt turneul.

În privința planurilor, Beth Hart a dezvăluit că în vara acestui an va avea loc o nouă colaborare cu Joe Bonamassa, în Las Vegas.
Pe 17 iunie, la concertul de la Sala Palatului, fanii lui Beth Hart vor putea asculta piese de pe ultimul album lansat, „Better Than Home”, dar si alte hituri ale cântăreței.

Credit foto: PR