Bergamota sau portocala amară. Nu se mănâncă, dar are multe alte beneficii!

bergamota sau portocala amara și uleiul de bergamota

Acest soi de portocală fistichie, cu o aromă deosebită, este originară din regiunea Bergamo, de unde și-a primit și numele. Bergamota sau portocala amară nu poate fi consumată, în schimb are numeroase alte beneficii în medicină și industria cosmeticelor.

 

Citrus bergamia se numește pomișorul de talie redusă care produce bergamota sau portocala amară. Fructul seamănă cu lămâia, doar că este mai rotund și poate avea o culoare de la galben spre verzui.

Bergamota nu este cultivată pentru consum, ci pentru a obține uleiul de bergamotă, din coaja fructului, un ulei esențial cu beneficii foarte mari pentru organism. Acest ulei prețios, cu aromă puternică de lămâie, se folosește pe scară largă în producția de parfumuri, creme și loțiuni pentru piele, săpunuri, șampoane și alte produse cosmetice.

Parfumul de bergamotă este ușor acidulat, dulceag, proaspăt, delicat și cu o nuanță puternică de lămâie. Uleiul de bergamotă este mult mai parfumat decât orice alt ulei esențial obținut din alte citrice, cum ar fi portacalele sau mandarinele.

Bergamota sau portocala antistres

Datorită conținutului bogat de polifenoli, uleiul din bergamotă este un bun stimulent al digestiei, fierii și ficatului. S-a demonstrat că acest ulei are un efect benefic și asupra producerii de hormoni și activează metabolismul pentru a arde grăsimile din sânge.

Foarte iubit este acest ulei în țările Mediteraneene și în țările arabe pentru efectele lui de calmare, relaxare și pentru capacitatea lui de a menține buna dispoziție.

În cosmetică, este deosebit de util în produsele destinate tenului și părului gras. El combate grăsimea și curăță bine tenul, stimulând celulele de la suprafața pielii să se înnoiască și să apere mai bine tenul de acțiunea factorilor nocivi.

Ce trebuie să mai știi despre uleiul de bergamotă

Fiind presat la rece din coaja de bergamotă sau portocală amară, uleiul este un produs natural, nealterat prin procese chimice. El are proprietăți antidepresive, antiinflamatoare, antibacteriene,  analgezice, cicatrizante, deodorante, calmant și antiseptice.

Îl poți folosi la baie și poți pune între 5 și 10 picături de ulei esențial de bergamotă în cada plină cu apă caldă. Îl poți folosi pentru a parfuma încăperile casei, în vasele pentru aromoterapie și îl poți folosi diluat cu votcă să pulverizezi dulapurile cu haine și așternuturile.

Precauții

Uleiul de bergamotă nu se folosește înainte de a te expune la soare, pentru că este fotosensibil și îți poate provoca iritații.

Acest ulei nu este recomandat persoanelor cu pielea foarte sensibilă. El trebuie diluat și folosit în cantități bine dozate, dacă îți pregătești singură cosmetice de casă.

foto: 123rf.com