Beneficiile neștiute pentru sănătate ale mușețelului

Beneficiile neștiute pentru sănătate ale mușețelului. Calmează durerea

Este foarte cunoscut și utilizat, însă nu este apreciat întotdeauna la adevărata sa valoare. Mușețelul este o adevărată 'farmacie' într-o plantă. Află și tu care sunt beneficiile neștiute pentru sănătate ale mușețelului.

Extractele din flori de mușețel 'au efecte dovedite antiinflamatoare, antiseptice și antispastice la nivelul stomacului și duodenului', spune dr. farmacist Ovidiu Bojor, care ne descoperă care sunt beneficiile neștiute pentru sănătate ale mușețelului. 'Infuzie din flori de mușețel are și efecte sedative, inducând un somn liniștit. S-a constat că are și acțiune antistafilococică'.

Citește și: Beneficiile pentru sănătate ale consumului de banane

Beneficiile neștiute pentru sănătate ale mușețelului. Stimulează imunitatea

Multe studii arată că mușețelul nu ajută doar la vindecarea unor afecțiuni, dar le poate și preveni. Combate bacteriile și stimulează sistemul imunitar. Atunci când ești răcită, bea ceai de mușețel. Scade congestia nazală și calmează gâtul dureros. Totodată, grăbește însănătoșirea. Poți face și inhalații cu infuzie din această plantă pentru un efect mai bun.

Beneficiile neștiute pentru sănătate ale mușețelului. Calmează durerea

Ceaiul de mușețel duce la calmarea durerii. Relaxează uterul și reduce producția de prostaglandină, un hormon care cauzează inflamație. De aceea, poate fi folosit cu succes în tratarea durerilor menstruale. Acționează și ca relaxant pentru musculatura digestivă și combate crampele. Totodată, are și acțiune antiflatulentă și antivomitivă. Este recomandat și în indigestie, anorexie, diaree, rău de mișcare și greață.

Mușețelul tratează răni și probleme ale pielii

Era folosit încă din Antichitate de către romani, greci și egipteni pentru tratarea rănilor. Efectul pozitiv se datorează acțiunii sale antiiflamatoare și antimicrobiene. Este indicat și în probleme ale pielii cum sunt psoriazisul și eczemele. Beneficiile mușețelului pentru ten includ reducerea semnelor de îmbătrânire prematură, cum ar fi ridurile, tonusul scăzut al pielii și a petelor pigmentare datorită antioxdianților pe care îi conține. Hrănește, calmează și ajută la regenerarea țesuturilor, conferind strălucire și finețe epidermei.

Mușețelul reduce stresul

Avem nenumărate atribuții, roluri și sarcini de îndeplinit. Lumea este agitată, iar stresul și anxietatea sunt la cote ridicate. Răspunsul poate fi într-o cană cu ceai. Mușețelul relaxează și acționează ca un sedativ natural. Reduce stresul și te ajută să fii mai calmă și mai stăpână pe tine însăți. Ca bonus, te ajută și să scapi de cercurile negre din jurul ochilor sau de cearcăne. Nu arunca niciodată pliculețele de ceai folosite. Pune-le la congelator. Dimineața, pune-le pe ochi timp de 10 minute. Vor lumina tenul și vor reduce inflamația. Vei arăta mult mai odihnită și te vei simți înviorată.

Beneficiile neștiute pentru sănătate ale mușețelului. Îți face părul frumos și sănătos

Efectele mușețelului pentru păr și scalp sunt multiple. În primul rând, îi oferă părului o strălucire excelentă, în timp ce pielea sensibilă a scalpului va fi calmată și protejată. Dacă ești blondă sau șaten deschis, îți va evidenția culoarea. Întărește rădăcina firului de păr îndepărtând excesul de sebum. Curăță delicat scalpul și activează circulația sanguină la nivelul acestuia. Impiedică formarea mătreții, conferind strălucire naturală firului de păr și previne uscarea prin hidratare intensivă datorită extractului de mușețel.

Beneficiile neștiute pentru sănătate ale mușețelului. Combate iradierea

Dr. farmacist Ovidiu Bojor'Substanțele active pe care le conține mușețelul sunt protectoare și curative în cazul iradierilor interne sau externe. De aceea, se recomand atât radiologilor, cât şi bolnavilor care recurg la cobaltoterapie să bea un litru de infuzie de mușețel zilnic. Extern, este indicat în starile inflamatoare ale pielii şi mucoaselor, în bolile microbiene ale pielii, ale cavităţii bucale şi ale gingiilor. De asemenea, se pot face inhalaţii în inflamaţiile şi iritaţiile tractului respirator. În inflamațiile ano-genitale, este util sub formă de băi şi irigaţii. Pentru uz intern, se prepară sub formă de infuzie (o lingură de flori la o cană cu apă). Se beau două-trei căni pe zi. Pentru uz extern, se face o infuzie concentrată din trei-patru linguri de flori la o jumătate de litru de apă. Se aplică sub formă de comprese sau se clătește zona afectată în caz de stări inflamatorii sau boli microbiene ale pielii, gurii și gingiilor. Nu prezintă contraindicații.'

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com