Ben Affleck rupe tăcerea, după ieșirea de la dezalcoolizare. Mesajul său ar trebui să fie o lecție pentru mulți

Ben Affleck a iesit de la dezalcoolizare

După 40 de zile petrecute la dezalcoolizare, în Malibu, California, actorul Ben Affleck a terminat tratamentul, joi. A ținut să puncteze momentul cu un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare.

”Săptămâna aceasta am terminat tratamentul de 40 de zile în centru, pentru dependența de alcool”, a scris actorul pe Instagram, menționând că, deși nu va mai sta la clinica de dezintoxicare, va continua singur tratamentul.

”Susținerea pe care am primit-o din partea familiei, colegilor și fanilor înseamnă pentru mine mai mult decât pot spune. Mi-a dat puterea și sprijinul de a vorbi despre boala mea cu alții”, a continuat el.

”A te lupta cu o dependență este o provocare dificilă, care ține toată viața. De aceea, nu poți spune cu adevărat că ai terminat tratamentul”, a mai scris actorul în vârstă de 46 de ani, tată a trei copii.

”Este un angajament pe care îl iei pentru toată viața. Lupt pentru mine și pentru familia mea. Mulți m-au contactat pe social media și mi-au povestit despre propriile experiențe cu alcoolul și dependență. Acestor oameni vrea să le spun că le mulțumesc. Puterea voastră mă inspiră și mă ajută în feluri despre care nu credeam că sunt posibile. Mă ajută să știu că nu sunt singur”, a mai scris actorul în mesajul care e clar că vine din inimă.

”Așa cum a trebuit să-mi amintesc și eu, dacă ai o problemă, a beneficia de ajutor e un semn de curaj, nu de slăbiciune sau eșec”, a continuat Affleck, internat de trei ori până acum la dezintoxicare.

”Cu acceptare și umilință, voi continua să mă fac bine, cu ajutorul atâtor oameni cărora le sunt recunoscător că-mi sunt alături. Sper ca, la final de drum (când voi fi vindecat – n. red.) să ofer un exemplu tuturor celor care trec prin ce trec eu”, a încheiat actorul.

Restul zilei, Ben Affleck și l-a petrecut în compania fostei soții, Jennifer Garner, și a celor trei copii ai lor: Violet, de 12 ani, Seraphina, de 9 ani, și Samuel, de 6 ani. Jennifer Garner este cea care l-a convins să se interneze. Actorul a ajuns la clinică după ce, timp de mai multe zile, a băut încontinuu și e clar că pierduse total controlul.

Foto: Hepta

Vezi și La 3 ani de când s-a despărțit de Ben Affleck, Jennifer Garner are în sfârșit un iubit! Uite cu cine se întâlnește

Citește și:

Loading...