Balsamul de buze, un pericol pentru sănătate! Citește bine eticheta

Balsamul de buze, un pericol pentru sănătate! Citește bine eticheta

Balsamul de buze, – strugurelul, cum îl numesc adesea româncele- este un accesoriu nelipsit din gențile femeilor, mai ales în perioada rece a anului. Chiar dacă este de uz extern doar, specialiștii din Franța avertizează asupra faptului că în conținutul balsamului se află substanțe toxice, un adevărat pericol pentru sănătate. Potrivit unui studiu al UFC-Que Choisir, ale cărui rezultate au fost publicate ieri, printre substanțele toxice se află perturbatori endocrini și uleiuri minerale cancerigene.

Multe  balsamuri de buze conțin camfor, fenoli, alcool, acid salicilic, petrol și mentol. Aceste ingrediente înmoaie buzele inițial, dar  se usucă repede căci se irită de la aceste substanțe. Apoi trebuie din nou aplicat strugurelul. De fapt, asta e și ideea, potrivit specialiștilor, să fie folosit cât mai mult într-un timp scurt, deci vânzările cresc pe măsură.

Citește și: 12 alimente pe care NU trebuie să le mai cumperi! Află de ce

UFC-Que Choisir a studiat în total 21 de balsamuri de buze, produse de mărci de prestigiu. 10 dintre ele conțin uleiuri minerale potențial nocive, dacă sunt ingerate. Două familii de compuși indezirabili sunt puse sub semnul întrebării. Prima dintre ele a fost denumită Mosh, un acronim al termenului din limba engleză „Mineral Oil Saturated Hydrocarbons” (Hidrocarburi Saturate de Uleiuri Minerale). Acestea există în toate uleiurile minerale și pot fi reperate pe o listă de ingrediente cunoscute sub următoarele denumiri și care pot fi identificate ușor pe etichete: Cera Microcristallina, Microcrystalline Wax, Ceresin, Hydrogenated Microcrystalline, Wax, Ozokerite, Paraffin, Paraffinum liquidum, Petrolatum și Synthetic wax.

Potrivit UFC-Que choisir, unele dintre aceste Mosh pot să se acumuleze în organism, mai ales în ganglionii limfatici și în ficat. Acest lucru poate să cauzeze mai ales reacții inflamatorii, ale căror urmări exacte nu sunt cunoscute.

Compuși cancerigeni în organism?

A doua familie de compuși periculoși este aceea a Moah (Mineral Oil Aromatic Hydrocarbons / Hidrocarburi aromate de uleiuri minerale), considerate cancerigene. Acești compuși nu se găsesc în mod sistematic în uleiurile minerale, dar pot să apară în timpul procesului de purificare a uleiurilor. Care sunt riscurile mai exact? Dificil de spus deocamdată. „Nu știm cu exactitate care sunt consecințele pentru organism, dar anumite studii au arătat că unele persoane au în organism până la 5 grame din aceste substanțe, fapt despre care se consideră că nu este deloc de dorit”, a explicat unul dintr specialiștii UFC-Que Choisir .

Interzis copiilor și femeilor însărcinate

De altfel, s-a dovedit că mai multe tipuri de balsamuri de buze conțin BHT (butil-hidroxitoluen), un conservant considerat ca fiind un perturbator endocrin. El nu este însă „cel mai dăunător”, consideră UFC-Que Choisir. Totuși, potrivit experților francezi, „fabricanții nu ar trebui să introducă deloc această substanță în produse susceptibile de a fi utilizate de copii și femei însărcinate”.Studiul, care a subliniat și prezența unor alergeni în numeroase balsamuri pentru buze — inclusiv în cele bio—, a evidențiat faptul că „uriașele diferențe de preț” dintre produse nu sunt mereu justificate, indiferent că este vorba de eficiența stick-ului cu balsam sau de compoziția sa.

Citește și:

Loading...