De ziua acesteia, ducesa de Cambridge împlinind în 9 noiembrie 38 de ani, ducii de Sussex, care de acum vor locui parțial în Canada și vor fi independenți financiar, i-au transmis acesteia, prin intermediul rețelelor de socializare: ”Îi urăm ducesei de Cambridge o zi de naștere foarte fericită”.

Mesajul, unul corect, sobru, demn de cineva cu sânge albastru, e urmat de mai multe emoticoane, care sugerează un tort și o inimioară. Sunt genul de emoticoane folosite adesea de ducii de Sussex în mesajele lor. Astfel de semne nu sunt folosite în general de familia regală, așa că se intuiește influența americancei, fostă actriță.

Tot prin intermediul rețelelor de socializare, Kate, mamă a trei copii, a fost felicitată și de socrii ei, prințul Charles, moștenitor al tronului, și soția sa, Camilla. Aceștia au postat și mai multe fotografii în care apare nora lor.

Pe contul de Facebook al familiei regale britanice, a fost postată o fotografie cu Kate, ducesă de Cambridge, în care acesteia i se urează ”La mulți ani!”.

La rândul său, Kate a mulțumit tuturor pentru urări pe contul de Instagram.

Petrecerile se țin lanț din weekend. Tradiția la care Kate și William nu vor să renunțe, an de an

Chiar dacă azi e ziua ei, ducesa de Cambridge și-a sărbătorit deja ziua de naștere, în avans, încă din weekend.

Soția Prințului William a găzduit o petrecere pentru familie și pentru prietenii apropiați la casa de vacanță Anmer Hall din Norfolk, iar apoi grupul s-a mutat la reședința reginei Elisabeta din Sandringham, locul în care Familia Regală își petrece în mod tradițional Crăciunul.

Din alaiul petrecăreților au facut parte, pe lângă cei trei copii ai ducilor de Cambridge, prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis, și părinții lui Kate, Carole și Michael Middleton, prietenul de-o viață al prințului William, Tom van Straubenzee, și logodnica lui, Lucy Lanigan-O’Keeffe, care este învățătoare la școala Thomas Battersea, unde învață prinții George și Charlotte.

Printre invitați s-au mai numărat cuplul de prieteni ai lui William și Kate, James și Laura Meade, dar și marchizul și marchiza de Cholmondeley.

Ducii de Cambridge respectă tradiția ca la începutul fiecărui an să-și rezerve o săptămână de respiro, în care să petreacă după bunul plac alături de prieteni la reședințele lor de la țară, practicând vânătoarea și alte activități specifice.

Citește și: