În emisiunea unde este jurat, ”X Factor”, unde recent românul Cezar Ouatu a primit 4 de ”Da”, ceea ce înseamnă că va merge în etapa următoare, soția lui Robbie Williams a destăinuit că Robbie a părăsit-o de trei ori înainte ca relația să devină una serioasă.

Omul de televiziune în vârstă de 39 de ani, care a născut doi copii biologici, cel de-al treilea fiind născut de o mamă surogat, a mărturisit în emisiune, martor fiindu-i chiar soțul, care este și el jurat al show-ului de talente, că a fost ”devastată” de fiecare dată când Robbie a părăsit-o.

”Rob m-a părăsit de trei ori. Ce om rău! Am avut inima frântă. De fapt, acum, că mi-am amintit, Rob va dormi pe canapea doseară, pentru că rememorez ce om rău a fost cu mine”, a mai spus Ayda, care încerca să consoleze o concurentă cu inima frântă din dragoste.

Vorbind despre soția sa, Robbie Williams admitea că e cel mai bun lucru care i s-a întâmplat în viață, că e femeia care a reușit să-i potolească demonii. De când o cunoaște, spune el, a devenit un om mai echilibrat, și-a conștientizat problemele și a făcut pași concreți în a se vindeca. La fel ca multe alte vedete, Robbie Williams a avut probleme atât cu drogurile, cât și cu alcoolul.

Foto: Hepta

Vezi și Robbie Williams: ”Spune-i lui Dumnezeu planurile tale și vei vedea cum va râde de tine!”. Ce lecție i-a dat divinitatea cântărețului

Citește și: