Avea 130 de kilograme, dar a slăbit 68! Cu sinceritate, despre slăbitul (extrem)

avea 130 de kilograme si a slabit 68

Ariana Omipi, în vârstă de 24 de ani, era o tânără ca oricare alta. Se simțea bine în pielea ei, chiar dacă, la un moment dat, cântărea 130 de kilograme. În 2012 și-a început călătoria către o nouă imagine de sine, călătorie care încă e în curs, în ciuda faptului că a slăbit mai mult de jumătate din greutatea ei.

N-a fost deloc o călătorie ușoară, admite chiar ea, iar schimbările prin care a trecut în acești mai bine de șase ani sunt incredibile.

Tânăra a ales să vorbească sincer despre absolut tot prin ce a trecut, dorind să transmită fanilor că dacă ceva nu se vede, nu înseamnă că nu există. În cazul ei, e vorba despre exces de piele, vergeturi, celulită, însă lumina, unghiul fotografiei, pot face ca toate acestea să nu se vadă. În orice caz, Ariana afirmă că sunt parte din ea și nu le dorește îndepărtate, pentru că îi amintesc de călătoria ei. În plus, îi amintesc că e același om, indiferentd e felul în care arată la exterior.

În prezent, Ariana are 62 de kilograme, reușind să-și mențină această greutate în ultimele 11 luni. Însă chiar ea admite că fluctuațiile de greutate, în cazul ei, începând cu 2012, au fost foare mari. Practic, corpul ei arăta diferit în fiecare săptămână.

Iar greutatea ei nu mergea doar în jos, ci și în sus. Nu și-a pierdut însă încrederea. Și-a îmbunătățit dieta, a continuat să bea apă și să facă sport.

Sigur, totul a pornit cu o operație de micșorare a stomacului. 'Această operație nu e deloc sexy și nici nu e o decizie ușor de luat. Cei care aleg această cale vor cu disperare să se schimbe. În cele mai multe cazuri, doar ca să te califici pentru o astfel de procedură trebuie să ai un indice de masă corporală de peste 40, adică să ai obezitate morbidă.

În plus, există riscuri semnificative doar dacă iei în considerare operația în sine: moarte, hemoragie internă, formarea de cheaguri de sânge care pot duce la atac de cord sau cerebral, ca să nu mai spun de riscurile de complicații pe termen lung', explică tânăra.

Chiar dacă ea a ales să vorbească sincer despre chinurile prin care a trecut, arătând ce este în spatele unui astfel de proces, s-au găsit destui să o ia peste picior. Nu s-a lăsat indimidată, continuând să scrie pentru cei care doresc să-i urmeze exemplul. Vrea ca aceștia să plece informați la drum, să nu creadă că la final îi așteaptă doar laurii.

'În ultimii cinci ani, am slăbit, m-am menținut, m-am îngrășat, am pierdut în greutate și iar am pus. A fost extenuant, atât fizic, cât și psihic sau emoțional', mai povestește tânăra.

'Schimbarea poate fi terifiantă. Dar știți ce e cel mai rău? Să lași frica să te oprească să crești, să te dezvolți, să progresezi și să evoluezi', mai spune Ariana, afirmând că a ajuns să se iubească pe ea așa cum era, pe ea așa cum e acum, și pe ea așa cum va fi.

Vezi și El este cântărețul care a slăbit 14 kilograme de când a devenit vegetarian. A scăpat și de durerile la genunchi

Citește și: