Aurelian Temișan: ”O gândire echilibrată și norocul țin familia unită”

Aurelian Temișan: ”O gândire echilibrată și norocul țin familia unită”

Cunoscutul cântăreț și actor Aurelian Temișan ne-a povestit cum a fost urmărit toată viața de cifra 13. Ne-a dezvăluit de asemenea detalii despre relația frumoasă pe care o are cu fiica lui, Dora, și cu soția, actrița Monica Davidescu, și am aflat cât de mult și-ar dori să joace, din nou, într-un film.

Ești unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. Este o misiune uneori dificilă?

Este o misiune dificilă de fiecare dată. Iar dacă mă refer la emisiunea Te cunosc de undeva!', fiecare ediție aduce surprize de la artiștii care vin în fața ta și care încercă, fiecare în parte, să se autodepășească. Noi, jurații, ne-am confruntat în multe ediții cu situații în care toți cei opt concurenți au fost atât de buni, că departajarea s-a făcut la mustață, deci a dost extrem de dificilă.

La sfârșitul lunii mai, ai susținut concertul 'Temișan & Divas' la Teatrul Elisabeta. Vei mai repeta spectacolul?

Voi mai repeta conceptul de spectacol, pentru că vrem să-l ducem prin toată țara. Nu știu dacă ne vom mai reîntâlni pentru un alt spectacol exact în aceeași formulă (cu invitatele Andreea Banică, Alina Eremia, Amna, Alexa Niculae și Monica Davidescu) dar, cu siguranță, toate divele vor face parte din spectacol.

Când ar urma să aibă loc?

Nu știu încă datele legate de programarea în țară, dar intenția mea este să existe din această toamnă un turneu național „Temișan & Divas'.

Cum este programul tău în această perioadă?

Vara este o perioadă teoretic lejeră, având în vedere că s-a terminat stagiunea spectacolelor de teatru cu Boeing-Boeing' și „Încurcătură la nivel înalt', piesele în care jucăm și eu, și Monica. În același timp, o companie a cumpărat opt reprezentații ale spectacolului Încurcătură la nivel înalt' și îl vom juca tot sezonul estival prin țară. Primul dintre cele opt spectacole a fost la Constanța, pe 9 iulie. În rest, încercăm să prindem și un aer curat, de munte, dar și o plajă pe litoralul românesc. Asta ca să îmbinăm sănătatea plămânilor cu o culoare mai… de vară' a pielii.

De câte ori te-ai convins că atunci când îți dorești ceva foarte mult Universul te ajută?

De fiecare dată când îți dorești ceva cu tot sufletul, nu se poate să nu existe rezolvare. De multe ori, însă, trebuie să ai răbdare. În ceea ce mă privește, de fiecare dată când mi-am dorit ceva din tot sufletul, în 98% din cazuri, Universul mi-a dat răspunsul cel bun.

Îmi poți da un exemplu?

În urmă cu nouă ani, ne-am făcut astrograma și eu, și Monica, la același astrolog, Tana Roșca. Atunci, concluzia acesteia a fost, citez: și, pentru că tu, Aurelian, ești Geamăn cu ascendent în Gemeni și tu, Monica, ești Leu cu ascendent în Leu, numai un Scorpion vă poate pune capac'. Ne-am zis: atunci Scorpion să fie!'. Cinci-șase ani mai târziu s-a născut Dora, care este… Scorpion!

Ești superstiţios?

Nu am superstiții. De exemplu, mie 13 îmi poartă noroc. Toată viața, în Craiova, am stat la apartamentul 13. În București, stau pe o stradă cu 13 în față. Am avut și am numărul 13 la mașină. Pe 13 ianuarie, acum 21 de ani, am cunoscut-o pe Monica. Și lista e lungă…

Viața este plină de imprevizibil. Care e cea mai plăcută surpriză care ți s-ar putea întâmpla?

Da, e plină de imprevizibil și cred că cea mai mare surpriză pe care mi-ar face-o viața ar fi să mor bătrân, cu toți oamenii dragi, copii, nepoți lângă mine și împlinit din toate punctele de vedere. Iar toată lumea să fie fericită că m-a văzut trăind până la vârsta aia.

Ți-e dor să joci într-un film?

Da, mă desfășor un pic altfel decât pe scenă când cânt sau joc o comedie. Îmi place să joc în film, în serial de televiziune. Am jucat în Clanul Sprânceană', în „Secretul Mariei', ambele la Antena 1. Am jucat și în „Cuscrele'. Da, mi-ar plăcea să mai joc într-un film sau serial TV!

Familia îți este întotdeauna alături?

Da, familia îmi este întotdeauna alături, și eu ei. Între noi există acea legătură obligatorie' care-ți oferă acel ceva pe care nu-l găsești în afara casei tale. Acea liniște și echilibru pe care, de cele mai multe ori, nu le găsim în lumea în care trăim.

Într-o lumea agitată cu multe despărțiri, ce ține familia unită?

O gândire echilibrată, norocul… pentru că asta ține și de noroc. În general, ține de noi, oamenii. Și dacă înveți să-l înțelegi pe cel de lângă tine fără să ai pretenția să-l schimbi în vreun fel și dacă și el se adaptează situației, conjuncturii în care se află, și e evidentă și reciproca, atunci nu are cine să dezbine ceea ce cu bună voie și din toată inima ai construit atunci când ai intrat în biserică și ai spus Da!'.

Ce sfat îi dai fiicei dv. cel mai des?

Vorbim atât de matur, atunci când e cazul să avem o discuție serioasă, că nu trebuie să-i mai dau sfaturi. Se vede pe ea că înțelege și procesează informația, iar dacă se mai întâmplă să repete greșeala, se vede pe chipul ei că n-a vrut să se întâmple asta, că-și amintește ce am discutat atunci când a comis-o prima oară. Și eu, și Monica încercăm să o învățăm pe Dora din trăirile noastre de copii și, în același timp, să nu o facem să răspundă doar unor comenzi, ci să înțeleagă că fiecare cuvânt pe care i-l spunem are o însemnătate.

Fetițele se spune că seamănă mai ales cu tații. Așa este?

Nu știu dacă e o condiție ca fetițele să semene cu tații, iar băieții cu mamele. Dar, după naștere, am fost tentat să merg să fac testul de paternitate (râde). Glumesc!!! Da, Dora seamănă mult cu mine, cu cei din neamul meu! Mă uit la ea și o văd pe soră-mea când era mică, iar în anumite momente, o văd pe mama. Alteori, când are nevoie să obțină ceva, are momente când zâmbește precum Monica, zici că-i ea, deși Monica are alte strategii pe care le aplică atunci când vrea să obțină ceva (râde).

Până la revederea pe micile ecrane în următorul sezon 'Te cunosc de undeva', ce le-ai transmite celor care te () îndrăgesc?

Celor care iubesc emisiunea Te cunosc de undeva!' și care ne îndrăgesc pe noi, fiecare în parte, le doresc să se uite la Euforia, să vadă în reluare două dintre sezoanele anterioare ale emisiunii. Asta până în toamnă, când va începe la Antena 1 noul sezon pe care îl pregătim în această perioadă.

Nu pot trăi fără…

Elementele esențiale vieții – 'Cu siguranță nu îmi imaginez cum aș putea trăi fără să am sănătate, dragoste și echilibru.'

Credit foto: Facebook

Aurelian, Dora și Monica

Credit foto: Antena 1 (Mihai Stetcu), arhiva personală (Facebook).