Aurelian Temișan, asistat de medici la un concert la TNB. După ce s-a dat jos de pe scenă a ajuns pe masa de operație. Ce a pățit artistul

Aurelian Temișan, asistat de medici la un concert la TNB. După ce s-a dat jos de pe scenă a ajuns pe masa de operație. Ce a pățit artistul

Aurelian Temisan a susţinut luni, 26 iunie, un concert live de două ore în Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti. Spectacolul a fost de excepţie şi  a avut invitaţi pe măsură, precum Nico, Paula Seling, Gabriel Cotabiţă şi Cornel Ilie de la Vunk, însă evenimentul l-a solicitat la maxim pe artist.

 

Chiar dacă a avut o prestaţie impecabilă şi publicul l-a aplaudat frenetic şi toată sala s-a ridicat în picioare, vedeta a făcut un adevărat efort să susţină concertul, întrucât nu s-a simţit bine  din cauza unei probleme de sănătate. Artistul chiar a declarat zâmbind că aceste  concerte fac bine la casa sufletului său, însă îi dă mari bătăi de cap în privința sănătății sale. Astfel, dacă după primul concert Unplugged din primavară a stat pe perfuzii timp de patru zile pentru a trata o răceala mai veche, de data aceasta, după show-ul susținut pe 26 iunie, Temi s-a urcat direct pe masa de operații.

Citește și: Ricky Martin a anunțat că se căsătorește:  „Va fi un eveniment mare. Vreau să fie ceva grandios'

Temișan a fost diagnosticat cu dublă hernie inghinală

 

Mai exact, Aurelian Temișan a fost diagnosticat cu dublă hernie inghinală și nu avea voie să facă deloc efort, fapt pentru care, în sala, la spectacolul de pe 26 iunie s-a aflat chiar și medicul său, pentru a se asigura că artistului nu i se face rău în timpul concertului, iar la doar două zile după spectacol acesta a fost operat.

Artistul pregătește un nou concert pentru toamnă

Citește și: Osvaldo Rios i-a cucerit pe români cu rolul din „Kassandra', dar puțin știu că actorul a fost logodnicul celebrei Shakira. Ce a dezvăluit despre artistă

Domnul doctor Liviu Mosoia care m-a operat a fost în sală, la concert, din două motive: 1.Este iubitor de muzică și 2.Ca să se asigure că totul decurge normal.  Mi-a interzis să fac mișcări, să car, să cânt, pentru că a cânta e un effort,și nu unul mic, și am resimțit asta după piesa cu părinții, am resimțit-o la propriu. Mi s-au tăiat picioarele și mi s-a făcut puțin rău. La sfârșit, m-am aplecat și mi-am pus mâinile pe genunchi, pentru că nu mai puteam. Acum însa mă refac și sper să fiu în formă maximă cât mai repede. Țin să le mulțumesc în mod special celor care au fost alături de mine și m-au susținut la concertul meu Unplugged de pe 26 iunie, de la TNB. M-ați copleșit! Ne vom revedea curând la un alt concert pe care îl pregătesc pentru această toamnă, un frumos tribut Aurelian Andreescu!', spune Temișan.

 

Citește și: