Au devenit părinți pentru a treia oară, în mare secret. Motivul pentru care celebra actriță a ascuns că a devenit mamă

cum arata Blake Lively insarcinata pentru a treia oara

Blake Lively (32 de ani) și Ryan Reynolds au devenit părinți în mare secret. Celebra actriță a născut acum două luni, însă cei doi actori au decis să păstreze secret faptul că au devenit părinți.

Surse din anturajul lor au dezvăluit pentru Us Weekly că actrița a născut în această vară, dar și-a dorit să păstreze secretul.

Cei doi actori mai au împreună două fete – James (4 ani) și Inez (3 ani). În timp ce unii își fac griji în ceea ce privește sănătatea celui de-al treilea copil, decizia de a nu face publică nașterea lui are alte fundamente.

Ryan Reynolds și Blake Lively au decis încă după prima naștere că nu-și vor expune în niciun fel copiii în spațiul public.

„Copilul nostru nu a avut oportunitatea de a alege dacă vrea sau nu ca viața lui personală să fie publică. Așa că, pentru a-i oferi cât de multă normalitate cu putință, vrem ca ea să aibă o copilărie cum am avut noi', spunea în 2016 Blake Lovely, pentru Marie Claire UK.

Cei doi soți locuiesc în Los Angeles, un loc în care păstrarea vieții private este o provocare foarte mare. Singura apariție publică a lor împreună cu fiicele James și Inez a fost în decembrie 2016, când Ryan Reynolds a primit o stea pe celebrul Hollywood Walk of Fame.

 

Atunci, actorul din Deadpool spunea că familia este totul pentru el și că ar sacrifica orice carieră pentru a o ține la adăpost de paparazzii și de oricine le încalcă dreptul la viață privată.

Deși ai crede că actorul își dorește un băiat, pentru a mai echilibra situația, în realitate el a declarat în mai multe rânduri că visul său, de când se știe, era să devină tată de fată. ‘Dacă aș putea avea 9 fiice, aș fi în al nouălea cer. Serios, chiar aș fi!’, a declarat el. Deși sunt rare familiile complet funcționale la Hollywood, Ryan Reynolds și Blake Lively au rețeta lor, care clar funcționează. Cei doi nu lucrează niciodată deodată. Preferă să lucreze cu rândul, astfel încât atunci când unul filmează, celălalt îl întovărășește, împreună cu copiii. Astfel, deși nu pot menține un domiciliu stabil, sunt mereu împreună, întreaga familie.

Citește și: