Atenționare APC: Nanoparticulele din oja de unghii provoacă cancer!

Atenționare APC: Nanoparticulele din oja de unghii provoacă cancer!

În urma unui studiu realizat recent de APC s-a descoperit că nanoparticulele din oja de unghii provoacă cancer! Află mai jos care sunt substanțele chimice din produsele analizate și  posibilele efecte ale acestora asupra sănătății.

 

În perioada 25 martie – 30 martie 2017 au fost achiziționate din diferite structuri comerciale 59 de lacuri/oje de unghii în vederea analizării compoziţiei chimice a acestora. Potrivit APC, alegerea unui produs cosmetic nu mai este un lucru atât de ușor de făcut, datorită multitudinii de ingrediente de natură chimică folosite la fabricarea acestor produse, dar și aspectelor ce țin de etichetare, coroborate și cu unele lipsuri de natură legislativă.

„Această campanie de informare se adresează tuturor celor care sunt preocupați de propria sănătate. La fel ca în toate acțiunile sale, APC își asumă misiunea să aducă la cunoștința consumatorilor informațiile necesare utilizării produselor cosmeticelor', se arată în comunicatul APC. Analiza nivelului de toxicitate a ingredientelor a fost realizată de către o echipa de experți coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu.

În cele 59 de produse analizate s-au identificat 119 substanțe

În cele 59 de produse analizate s-au identificat 119 substanțe, după cum urmează:Butyl Acetate, Ethyl Acetate, Nitrocellulose, Acetyl Tributyl Citrate, Isopropyl Alcohol, Adipic Acid/ Neopentyl Glycol/ Trimellitic Anhydride Copolymer, Stearalkonium Bentonite, Acrylates Copolymer, Styrene / Acrylates Copolymer, n-Butyl Alcohol, Silica, Benzophenone-1, Diacetone Alcohol, Trimethylpentanediyl Dibenzoate, Stearalkonium Hectorite, Benzophenone-3, Polyvinyl Butyral, Ethyltosylamide,Tetrahydrofurfuryl Methacrylate, Di-Hema Trimethylhexyl Dicarbamate, PPG-5 Methacrylate, Hema, Hydroxypropyl Methacrylate, Acetone,  Trimethylbenzoyl Diphenyl Phosphine Oxide, 1-Hydroxycyclohexyl Phenyl Ketone, Phthalic Anhydride / Trimellitic Anhydride / Glycol Copolymer, Stearalkonium Hectorite, Adipic Acid / Fumaric Acid / Phthalic Acid / Tricyclodecane Dimethanol Copolymer, Citric Acid, Phosphoric Acid, 1-Hydroxycyclohexyl Phenyl Ketone, Hydroquinone, P-Hyroxyanisole, Bis (Glycidoxyphenyl) Propane  / Bisaminomethylnorbornane Copolymer, Polyurethane 33, BHT, Mica, Calcium Aluminium Borosilicate, PEG-9 Dimethacrylate, Ferric Ammonium Ferrocyanide, Synthetic Fluorphlogopite, Phenylbis (2, 4, 6 – Trimethylbenzoyl) Phospine Oxide, Phenyldimethoxy Acetophenone, Polyethylene Terephyhalate, Isobutylphenoxy Epoxin Resin, Polyurethane-11, CI 15850 (D&C Red No.6 Ba Lake), CI 19140 (FD&C Yellow No.5 Al Lake), CI 47005 (FD&C Yellow No.10 Al Lake), CI 77510 (Ferric Ammonium Ferrocyanide), CI 15880 (D&C Red No.34 Ca Lake), CI 15850 (D&C Red No.7 Ca Lake), CI 77266 [nano] (D&C Black No.2), CI 77491 (Iron Oxides) CI 15880, CI 77510, CI 60725, CI 74160, CI 15865, CI 74260, CI 77019, CI 42090, CI 77000, CI 77510, CI 60725, CI 74160, CI 15865, CI 74260, CI 77019, CI 42090 Oxid de fier Rosu/CI 77491, Oxid de fier Galben/CI 77492, Dioxid de titan/CI 77891, Oxid de fier Negru/CI 77499, FD&C Galben Nr.5/CI 19140, D&C Rosu nr.6/CI 15850, D&C Rosu nr.7/CI 15850, Ferocianura Ferica/CI 77510, FD&C Albastru Nr.1/CI 42090, D&C Rosu Nr.26/CI 45410, Blue 1 / CI 42090, Yellow 11 / CI 47000, Violet 2 / CI 60725, CI 12085, CI 15850, CI 19140, CI 42090, CI 73360, CI 75470, CI 77007, CI 77163, CI 77266, CI 77491, CI 77499, CI 77510, CI 77742, CI 77891, Red 17 / CI 26100, Red 7 / CI 15850, Red 6 / CI 15850, Violet 2 / CI 60725, Red 27 / CI 45410, Blue 1 / CI 42090, Red 34 / CI 15880, Black 2 / CI 77266, Yellow 10 / CI 47005 / E104, Iron Oxides / CI 77492, Yellow 5 / CI 19140, Aluminium Powder / CI 77000, Red 28 / CI 45410, Red 22 / CI 45380.

Află care sunt substanțele toxice

Lacul de unghii este un produs cosmetic la îndemâna doamnelor. El atrage prin culoare și strălucire. Totuși, înainte de a-l utiliza, doamnele trebuie să fie foarte atente și să verifice care este compoziția acestuia indicată pe eticheta producătorului. În cazul în care pe etichetă apare unul dintre compușii următori, este bine să nu utilizați produsul respectiv (aldehida formică / formaldehyde, toluen / toluene, ftalați /  phthalates, rășina de formaldehidă / formaldehyde resine, camfor / camophor, parabeni /  parabens, trifenil fosfat / triphenyl phosphate). Oricare compus din cele șapte categorii indicate este toxic pentru organismul uman, potrivit lect. univ. dr. Mădălina Săndulescu, Departamentul de Chimie Organică, Biochimie și Cataliză, Facultatea de Chimie, Universitatea din București. „De la aldehida formică împreună cu derivatul său rășina de formaldehidă, ambele cu acțiune iritantă asupra pielii și atac direct asupra sistemului nervos, până la ftalați, parabeni și trifenil fosfați, promotori ai cancerului în organismul uman, toți acești compuși chimici prezintă pericol major de toxicitate. În general, sunt absorbiți ușor la nivelul pielii urmând a fi „depozitați' sau metabolizați. Ambele alternative prezintă riscuri pentru organismul uman, ei fiind compuși de sinteză artificiali. Adesea, se comportă ca inhibitori endocrinici (atacă sistemul endocrinic)', spune lect. univ. dr. Mădălina Săndulescu.

Alți compuși chimici care pot să apară pe eticheta lacului de unghii și sunt periculoși 

  • Dioxid de titan/CI 77891 – este un compus care în prezența radiației ultraviolet acționează drept catalizator (fotocatalizator) pentru reacțiile de distrugere a moleculelor organice din imediata vecinătate; teste de toxicitate au demonstrat faptul că prezența dioxidului de titan la nivel subcutanat provoacă în timp disfuncții ale creierului și aparatului reproducător.
  • Negru de cărbune[Black carbone/CI 77266 (nano)] – este un pigment care se obține prin arderea incompletă a surselor de cărbune (ex. gudron); prezent sub formă de nanoparticule, el se adsoarbe ușor la nivel celular; teste realizate pe subiecți vii (cobai) au demonstrat că acest pigment disturbă funcționarea organelor interne și crește incidența cancerului.
  • Stiren – este un compus cu numeroase consecințe asupra sănătății umane atunci când organismul este expus unui contact direct, prelungit sau repetat; în timp, apar consecințe mai ales asupra sistemului nervos central.
  • Eteri ai glicolului (dipropilglicol dibenzoat și în general copolimeri ai glicolului) – se regăsesc în lista inhibitorilor endocrinici.
  • Hidrochinona – inhibă enzima numită tirozinază care produce melanina; experimental s-a demonstrat că acțiunea acestui compus asupra subiecților cobai a dus la apariția cancerului de piele; efectele minore pot fi de tipul dermatite și iritații ale pielii.

„Deci, aveți grijă ce lac de unghii alegeți în această primăvară! O indicație utilă este ca eticheta să conțină sintagma „5 Free', ceea ce înseamnă că măcar cinci grupe din lunga lista a substanțelor toxice posibil a fi prezente în lacul de unghii sunt cu siguranță omise', mai spune  lect. univ. dr. Mădălina Săndulescu, Departamentul de Chimie Organică, Biochimie și Cataliză, Facultatea de Chimie, Universitatea din București.

Ce efecte au asupra sănătății

Medicul specialist pediatru ,Ingrid Ada Bălan,  susține că din nefericire, aprox. 13.000 de substanţe chimice se utilizează în industria cosmetică şi numai 10% din acestea au fost evaluate în privinţa siguranţei. „În urmă cu 10 ani, ojele de unghii conţineau cu precădere cinci substanţe care prezentau un risc înalt de intoxicare a organismului, putând aminti dibutilftalatul (DBT), formaldehida, toluenul, xylenul şi camforul sintetic. Este extrem de important că legislaţia internaţională a reglementat în mod oficial acest aspect, de aceea foarte mulţi producători de cosmetice au fost nevoiţi să renunţe la cele cinci substanţe chimice, specificând în mod clar pe eticheta ojelor de unghii „5- free'. Cu toate acestea, în anul 2012, Departamentul californian al substanţelor toxice a evidenţiat că majoritatea ojelor de unghii conţineau DBT, formaldehidă sau toluen, deşi etichetele acestor produse cosmetice specificau exact contrariul.Într-un studiu ştiinţific, cercetătorii Universităţii Duke şi ai Environmental Working Group au identificat prezenţa metabolitului TPHP (triphenyl phosphate) în organismul femeilor la 10-14 ore după aplicarea ojei pe unghii, această substanţă constituind un disruptor endocrin', a spus aceasta. Mai mult oamenii de știință susțin că cel puţin 1.500 branduri de oje conţin TPHP.

În acelaşi timp, expunerea la toluen este asociată cu multe probleme de sănătate, precum anemia, problemele renale sau ale ficatului, putând afecta dezvoltarea fătului. Formaldehida este clasificată ca şi substanţă cancerigenă care irită sever tractul respirator, pielea şi ochii, asociată deseori cu leucemia.

Dizolvantul poate declanșa iritații

Acetatul de butil este întrebuinţat ca şi dizolvant, fiind asociat cu un risc moderat de a declanşa iritaţii pe piele.Acetatul de etil este o substanţă iritantă pentru ochi, iar expunerea repetată la această substanţă poate cauza uscarea pielii, în timp ce inhalarea vaporilor poate produce somnolenţă sau ameţeală.
Alcoolul izopropilic poate produce leziuni ale pielii, fiind în acelaşi timp şi foarte iritant pentru ochi. Expunerea la acidul adipic este asociată cu apariţia tusei, a strănutului şi a iritării pielii.
O altă substanţă controversată este hidroxidul de Aluminiu, o substanţă care se acumulează în timp în organism, numeroase studii ştiinţifice asociindu-l cu prezenţa bolilor neurodegenerative, una dintre acestea fiind chiar demenţa. În acelaşi timp, unghiile nu constituie o barieră menită să împiedice pătrunderea în organism a substanţelor toxice, menţionând faptul că acestea sensibilizează organismul şi prin inhalare. Este binecunoscut faptul că un copil se joacă deseori cu ojele de unghii, existând un risc crescut de a inhala substanţele regăsite în interiorul acestor produse. Totodată, cei mai mulţi dintre copii au obiceiul de a băga degetele în gură, ca atare riscul de a se intoxica este şi mai ridicat, întrucât ingestia acestor substanţe chimice poate perturba tractul gastrointestinal, dar în acelaşi timp ridică probleme şi la nivelul ficatului sau al rinichilor.
„Nu trebuie să uităm că în momentul în care aplicăm ojă pe unghii, atunci substanţele chimice regăsite în interiorul produsului cosmetic pot schimba nuanţa naturală de alb într-o culoare gălbuie-maronie, crescând predispoziţia spre exfoliere sau rupere a unghiilor.Vă aduc la cunoştinţă că portalul online Environmental Working Group constituie o bază de date internaţională care ne oferă informaţii preţioase legate de compoziţia chimică a aprox. 65000 de produse cosmetice, putând accesa secţiunea dedicată ojelor de unghii printr-o simplă vizualizare a link-ului http://www.ewg.org/skindeep/browse/nail+polish/. Veţi regăsi cu siguranţă cele mai sigure branduri de oje pentru copii, recomandând în acelaşi timp să alegeţi întotdeauna produsele asociate cu scorul 1. În încheiere, le recomand părinţilor să achiziţioneze ojele non-toxice pe bază de apă, care nu prezintă niciun risc, putând fi folosite în deplină siguranţă chiar şi de către viitoarele mame' , mai spunde medicul specialist pediatru Ingrid Ada Bălan, Cabinet www.vindecadai.ro

 

Studiul complet poate fi citit aici.