Atenție la gesturile banale care te fac dezagreabilă! Renunță la ele!

Atenție la gesturile banale care te fac dezagreabilă! Renunță la ele!

Dincolo de hainele de firmă, de parfum și de ruj, gesturile spun totul despre tine, dar multe dintre gesturile banale pot vorbi în defavoarea ta. Iată ce spun psihologii despre limbajul corpului și despre gesturile pe care cei din jur le percep negativ.

Zâmbetul crispat

Nu te chinui să zâmbești când nu e cazul! Zâmbetul fals este imediat detectat de cei din jur și face parte din gesturile banale care te pot da de gol. Chiar dacă mulți dintre noi îl folosim adesea, cu oamenii care contează pentru noi este bine să nu îl folosim niciodată. Cu prietenii și colegii pe care îi stimezi zâmbește deschis și prietenește. Altfel, te vor eticheta drept o persoană falsă.

 

Degetele încrucișate

Când ții mâinile cu degetele încrucișate spre interlocutor sau orientate în sus arăți nesiguranță și poți deveni dezagreabilă pentru cei care nu te cunosc prea bine. E ca și cum ai spune că nu te simți deloc bine în preajma lor, că vrei să te retragi, că nu vrei să ai de a face cu acele persoane. Psihologii spun că acest gest seamănă cu mâinile încrucișate pe piept, care arată și ele detașare, neîncredere și răceală.

Gesturile banale care te pun într-o lumină proastă!

Spatele înconvoiat

Dacă te-ai cocoșat și te-ai obișnuit să mergi cu spatele înconvoiat, cu siguranță ai o ținută foarte dezagreabilă. Poate că tu nici nu realizezi câte neajunsuri îți poate aduce o asemenea ținută neglijentă. Poziția aceasta cocoșată nu doar că îți afectează sănătatea, deformează coloana și îți dă dureri de spate, dar arată și alte defecte pe care ai vrea să le ascunzi. Ea le dezvăluie celor din jur că ești nesigură pe tine, că te simți neajutorată și că nu ești deloc mulțumită de viața ta. Mergi cu spatele drept și pieptul înainte! Această atitudine îți va îmbunătăți imaginea în ochii celorlalți mult mai mult decât o rochie nouă.

 

Gleznele încrucișate

Când stai în picioare sau pe scaun cu gleznele una peste alta tu le arăți celor din jur de fapt că nu prea crezi în ceea ce le spui. Dacă mai ții și mâinile încrucișate, cu atât mai puțin te vor crede. Cu o asemenea atitudine psihologii spun că nu inspiri deloc încredere și trebuie să te ferești să faci aceste gesturi la întâlnirile importante, la un interviu sau alături de oamenii care vrei să te respecte.

Nu mai sta cu mâinile în șolduri!

Când îți pui mâinile în șolduri ai o atitudine destul de agresivă, care poate fi interpretată greșit de cei de față care își pierd interesul și încrederea în tine. Pe de altă parte, psihologii spun că persoanele care adoptă destul de des această ținută, își pun mâinile în șolduri pentru că nu știu ce să facă cu ele. Este mai degrabă o lipsă de încredere de sine și o atitudine defetistă în fața sorții.

sursa foto: 123rf.com

 

 

Loading...