Astrele au simboluri mistice în palmele tale. Află cum să le recunoști!

simboluri mistice in palme legate de astre

Chiromanția nu studiază doar liniile din palme, ci și alte simboluri mistice mai puțin cunoscute și care sunt legate de astrologie. Se spune că astrele care guvernează zodiile au propriile lor elemente reprezentative în palme, iar acestea au forma unor inele.

 

La baza degetelor, numai la unele persoane, pot apărea o serie de linii curbe sau semicercuri numite de chiromanți inele sau simboluri mistice ale destinului. Sunt trei la număr, fiecare este legat de un astru ceresc și fiecare are o semnificație aparte.

Simboluri mistice în palme – inelul lui Jupiter

Este o linie curbă, plină sau întreruptă, aflată la baza degetului arătător. Persoanele care au acest inel, foarte puține la număr, posedă calități de lider, au o voință puternică și ajung adesea în posturi de conducere. Sunt oameni înțelepți, care își câștigă în timp respectul celorlalți, sunt toleranți și chibzuiți, ajung să conducă grupuri mari de oameni sau inițiază legi în folosul comunității. Pot fi deopotrivă profesori, cercetători, politicieni sau avocați.

Inelul lui Saturn

Cel de al doilea dintre inelele mistice se află la baza degetului mijlociu și este o linie curbă care pleacă de obicei de sub degetul arătător și înconjoară baza celui de al doilea deget. Este mult mai rar decât inelul lui Jupiter, dar cu atât mai misterios. Aparține persoanelor introvertite, retrase, cu preocupări mistice și religioase. Poate fi observat la călugări sau șamani, la persoanele care își ghidează viața după credințele religioase sau la filosofi. Întâlnit la o persoană obișnuită, inelul lui Saturn trădează o fire ascunsă, pesimistă, cu idealuri înalte, dar incapabilă să se bucure de lucrurile mărunte și frumoase ale vieții.

Inelele din palme – inelul lui Apolo

Este mai des întâlnit, iar cine are acest inel se spune că este o persoană talentată și creativă, cu o fire plăcută și echilibrată, dar care are nevoie de foarte multă afecțiune. În general, inelul lui Apolo este asociat cu trăsături pozitive și cu norocul de a găsi adevărata iubire. Zeul Apollo era personificarea Soarelui și reprezenta lumina, bucuria vieții, dragostea, arta și generozitatea.