Acum în vârstă de 40 de ani, căsătorit cu Mila Kunis și tată a doi copii, modelul devenit actor a povestit recent că, după divorțul de Demi Moore (55 de ani), venit după un mariaj de 8 ani, a plecat singur în munți, unde a postit timp de o săptămână.

”Nu am mâncat, nu am băut – doar apă și ceai”, a povestit actorul.

”Am renunțat la computer, gadgeturi, telefon, tot. Am stat acolo singur, fără să vorbesc cu cineva. Am avut doar un caiet și un pix și apă și ceai, pentru o săptămână. Am început să am halucinații din ziua a doua, ceea ce a fost fantastic. A fost minunat. Am făcut tai chi cu propria energie”, a mărturisit Ashton.

Ca la Alcoolicii Anonimi

Cât timp a stat în munți, nu a făcut decât să reflecte asupra tuturor relațiilor amoroase din trecut. ”Am notat pe hârtie toate relațiile pe care le-am avut care nu au fost așa cum trebuia. Apoi am scris scrisori către fiecare dintre aceste femei. În ziua a șaptea le-am trimis.

A fost un exercițiu asemănător celor de la Alcoolicii Anonimi. Ceva de genul <>, așa că am vrut să repar lucrurile, să mă eliberez. Experiența a fost una cu adevărat spirituală, minunată!”, a mai spus actorul.

Ashton și Demi s-au căsătorit în septembrie 2005. Șase ani mai târziu, actrița a anunțat că s-au separat. În 2013, divorțul a fost finalizat. Doi ani mai târziu, Ashton se căsătorea deja cu fosta sa colegă de platou din serialul ”That 70s Show” Mila Kunis. Cei doi sunt acum părinții lui Wyatt Isabelle Kutcher, de 3 ani, și Dimitri Portwood Kutcher, de un an.

Într-un interviu acordat în 2016, tot pe tema divorțului, Ashton mărturisea că, după despărțirea de Demi, timp de un an a umblat prin Europa. Nu a stat la hotel, ci în gazdă, la oameni obișnuiți. La un moment dat, își amintea el, gazda îi lăsase pe masă, pentru când avea să sosească el acasă, mâncare și un pahar cu vin. ”A fost… magia și iubirea de care aveam nevoie în acel moment. Am fost șocat că cuiva putea să îi pese atât de mult de un străin, o persoană complet necunoscută”.

Foto: NorthFoto

Vezi și Scandal uriaș în familia lui Demi Moore. Actrița și fiica ei au ajuns să se certe la cuțite, fiind îndrăgostite de același bărbat

Citește și: