Cum să te rogi pentru sufletele adormite recent

Cum să te rogi pentru sufletele adormite recent

Rugăciunile celor rămași în viață pentru sufletele adormite și iertarea păcatelor lor sunt cele mai mari pomeni pe care le putem face. Iar credincioșii catolici au rugăciuni special dedicate pentru sufletele adormite care se află încă în Purgatoriu.

Rugăciune pentru sufletele adormite

„În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

Dumnezeule atotputernic și milostiv, vezi un suflet care își părăsește învelișul pământesc, ca să revină la Tatăl din Cer. Fie ca el să se întoarcă la Tine în pace, iar milostivirea Ta să se reverse asupra sa.

Doamne Isuse Cristoase, prin Sfânta Ta Jertfă, dă-i lui viață veșnică! Prin puterea Duhului Sfant, dă-i lui Pacea! O, Isuse, prin suferințele Mamei Tale Neprihănite, Te implor, ca din iubirea Ta pentru suflete, să-i purifici în sângele Tău pe păcătosii din lumea întreagă care, acum, sunt în agonie. Te rog, în numele (se rostește numele persoanei decedate pentru care te rogi) să ai milă de el.

O, Divină Inimă a lui Isus, Te rugăm să aplici toate meritele Tale acestor sfinte suflete. Iar voi, sfinte suflete din Purgatoriu, folosiți-vă toată puterea pentru a ne obține harul de a trăi în iubire față de Domnul Nostru Isus Cristos, raspunzand fara a opune rezistenta dorintelor Sale asupra noastra.

Amin. '

Sursa foto: wikipedia.org