Așa eviți neplăcerile la menopauză

Așa eviți neplăcerile la menopauză

În loc să fie un prilej de bucurie pentru ele, după ce, ani la rând, în fiecare lună, s-au plâns din cauza „zilelor acelea”, momentul intrării la menopauză le dă fiori multor femei. Și chiar nu avem de ce să ne temem!

Bufeuri, stări depresive, nervozitate, insomnii, dureri… Numai când auzi te cuprinde teama. Or, nu e neapărat să treacă fiecare femeie prin așa ceva. Căci menopauza nu e altceva decât o altă etapă importantă în viața noastră. Ea reprezintă momentul de răscruce al opririi definitive a ciclului menstrual, adică al trecerii de la perioada fertilă la cea sterilă. Prin urmare, în afara faptului că nu mai poate aduce pe lume copii și nu mai are menstre, femeia este perfect normală, sănătoasă, capabilă să-și trăiască viața la fel ca și până atunci.

Să credem în „mituri”?

Mama, bunica, mătușa, vecina sau cine știe care altă doamnă bine intenționată tind să exagereze atunci când vine vorba despre intrarea în perioada de trecere către menopauză. E foarte adevărat că schimbările hormonale care se produc în organism pot declanșa diverse simptome, însă, multe dintre femei aproape că nici nu le bagă în seamă. Este cam la fel ca atunci organismul unei fetițe se pregătește pentru următorul pas, adică pentru trecerea la pubertate. Și de data aceasta trupul femeii suferă anumite modificări, cauzate, în principal, de oprirea definitivă a activității ovarelor. În general, în jurul vârstei de 45 de ani, uneori chiar mai devreme, încep să apară dereglări ale ciclului menstrual. Și asta pentru că, în paralel, are loc și o încetinire a funcțiilor hormonale, numită de specialiști climacteriu. De aici și posibilele semne pe care ar trebui să le luăm în considerare: bufeuri, depresii, insomnie, dureri de oase, migrene, incontinență urinară, disconfort în timpul actului sexual, palpitații, hipertensiune, osteoporoză, modificări ale formei și consistenței sânilor. Pentru a nu se agrava astfel de stări, trebuie să dăm fuga la medic încă de la primele semne de disconfort.

Există viaţă sexuală la menopauză?

Una dintre cel mai des întâlnite probleme ale femeilor care se apropie cu pași repezi de menopauză este viața sexuală. Rușinea și teama de a fi ridiculizate sunt principalele cauze pentru care femeile evită acest subiect, mai ales în fața specialiștilor. Or, relația de cuplu joacă un rol foarte important în menținerea tonusului, a stării de bine și a echilibrului hormonal. De ce să nu dai frâu liber dorinței?! E drept că, din cauza nivelului tot mai scăzut de estrogen, vaginul nu se mai lubrifiază la fel de bine ca în urmă cu ceva vreme, devine mai sensibil și mai puțin elastic, motiv pentru care, în timpul actului sexual, pot apărea neplăceri ce duc, în timp, la pierderea apetitului. Pe de altă parte, dorința crește. Tot ce trebuie să faci este să discuți deschis atât cu partenerul de viață, cât și cu medicul de specialitate. Acesta din urmă va ști să-ți recomande, fie un tratament hormonal bine ales, fie remedii locale, precum gelurile lubrifiante. Și iată cum, indiferent de vârstă, dragostea nu moare.

Ce e de făcut

La primele semne de întrebare care se ridică asupra stării tale de bine, chiar în perioada de tranziție către menopauză și nu după instalarea ei definitivă, trebuie să iei legătura cu medicul. De obicei, acesta îți recomandă un set de analize pentru a afla dacă ai nevoie de un tratament de înlocuire a hormonilor sau nu. În general, setul de teste include: anamneza și examinarea fizică, prelevare de țesut cervical, mamogramă, analize de sânge, test al desnității osoase. În funcție de rezultate, medicul prescrie tratamentul potrivitși oferă sfaturi utile pentru a depăși mai ușor, fără stres, acest moment important.

 

Loading...