Așa atragi ce-i mai bun, de Crăciun

Așa atragi ce-i mai bun, de Crăciun

Din străbuni, se crede că prin cântec, joc şi voie bună, strânşi laolaltă, putem alunga spiritele rele şi problemele. Pe lângă semnificația religioasă, Crăciunul este un bun prilej de atragere a norocului, sănătății și bunăstării.

Ne-am obişnuit să îmbrăcăm casa în straie festive. Bradul, vâscul, globurile şi ghirlandele sclipitoare sunt nelipsite. Aroma de cozonac pufos şi de mere proaspete se simte peste tot. Pe vremuri, însă, fără colaci arătoşi, nu era Crăciun. Dar te-ai întrebat vreodată de ce s-a păstrat obiceiul petrecerii în familie, cu cât mai mulţi invitaţi? Cu veacuri în urmă, iernile însemnau căderi masive de zăpadă, gerul era ger şi posibilităţile oamenilor limitate. Prin urmare, erau nevoiţi ca, pe perioada geroasă, să se adune în grupuri mari, la un loc, pentru a face faţă vitregiilor naturii. În plus, perioada de iarnă, mai ales în preajma solstiţiului de pe 21 decembrie, reprezenta un moment de cumpănă, în care frica punea stăpânire pe oameni, căci forţele răului secerau vieţi. Prin urmare, străbunii au găsit de cuviinţă că, prin cântec, joc şi voie bună, uniți, pot învinge spiritele rele.

Ce se face, ca să fie bine

Ca să atragi bunăstarea, norocul şi sănătatea, trebuie să faci în așa fel încât să nu-ți lipsească din casă frumoasa Crăciuniţă și cununa de vâsc. Mănâncă măcar un măr în prima zi de Crăciun, ca să ai parte de sănătate tot anul viitor. Ca să ai trupul plăcut mirositor în anul ce va să vină, fă-ți baie în prima zi de Crăciun. Atenție! Nu e bine să faci același lucru și pe 1 ianuarie. Ai grijă să pui pleavă de grâu sub faţa de masă, la ospăț, pentru belşug şi sporul casei. Ca să ţii departe deochiul, farmecele şi răutăţile, pune pe cele patru colțuri ale mesei usturoi și mac. Nu te supăra dacă, din greșeală, răstorni o cutie cu chibrituri, dacă verşi vin pe masă, dacă îţi ţiuie urechea, de Crăciun, căci toate sunt semne de noroc. E bine să faci o pomană pentru amărâți, ca să ai parte de bogăție.

Află mai multe despre tradiția sărutului sub vasc de Craciun

Strict interzis!

Nu e bine să te prindă Ajunul Crăciunului fără să fi adunat tot ce ai împrumutat altora. Altminteri, poţi avea probleme şi lipsuri tot anul. Dacă de Anul Nou e chiar recomandat să porți lucruri noi, să nu cumva să-ți pui încălțări noi de Crăciun, căci vei avea ghinion tot anul. Oricât de necesare ți s-ar părea treburile gospodărești, de la Crăciun, până după Anul Nou, nu ai voie să speli, să coși sau să mături, căci alungi tot sporul casei.

Sursa foto: flickr.com