De ce apar durerile de cap și cum le poți trata prin metode naturale

De ce apar durerile de cap și cum le poți trata prin metode naturale

O durere de cap îți poate strica toată ziua. Ar trebui să știi ce anume îți provoacă durerea de cap. De multe ori, sunt cauze care pot fi tratate. Află de ce apar durerile de cap și cum le poți trata prin metode naturale.

De ce apar durerile de cap: Cauzele nu sunt, de obicei, grave

Medicii știu, de obicei, de ce apar durerile de cap. Există mai multe tipuri de migrene, fiecare cu caracteristicile ei. O anumită manifestare a ei se încadrează în simptomele sindromului premenstrual. Mai poate apărea în contextul altor afecțiuni cum sunt probleme ale coloanei vertebrale, hepatice, astmul bronșic sau depresia.

Există afecțiuni grave, de exemplu, tumorile sau infecțiile cerebrale, care pot avea simptome asemănătoare unei migrene. Ca urmare, dacă ai frecvent dureri de cap, ar fi bine să mergi la medic pentru a primi un diagnostic. Nu te impacienta, cazurile critice sunt rare. Află care sunt 6 posibile cauze greve ale durerilor de cap.

Dacă nu este nimic serios, încearcă să le tratezi cu remedii naturale.

Spilcuța ia durerea de cap cu mâna

Dacă ai aflat de ce apar durerile de cap în cazul tău și nu este o cauză gravă, poți încerca să le tratezi cu spilcuța. Tanacetum parthenium a fost folosită în Grecia Antică încă din secolul V înainte de Hristos pentru tratarea durerilor de cap. Planta crește în mod obișnuit în zona peninsulei Balcanice și este recomandată în caz de migrene, inflamații, amețeli și probleme de respirație.

Se iau câte 50-100 mg de extract de frunze uscate pe zi, care se țin sub limbă până se înghit. Poți folosi și apă pentru a înghiți extractul sau lua capsule. Pentru alte preparate standardizate pe bază de spilcuță, urmează instrucțiunile de pe ambalaj.

Persoanelor mai sensibile le poate provoca și efecte secundare nedorite cum sunt balonarea, aftele sau greața. Dacă faci un tratament de lungă durată cu spilcuță, la întreruperea lui poți experimenta ușoare insomnii, creșterea intensității durerilor de cap și dureri articulare. Femeile însărcinate, care iau contraceptive orale, cei care fac tratament cu anticoagulante și persoanele alergice la polen ar trebui să o evite.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com