Antonia are probleme de sănătate. Artista a ajuns pe masa de operație

Antonia are probleme de sănătate. Artista a ajuns pe masa de operație

Antonia are probleme mari de sănătate și a ajuns pe masa de operație. Deși avea programat un concert în Constanța, artista a fost nevoită să-l anuleze, fiind supusă de urgență unei intervenții chirurgicale.

 

Vestea tristă a fost data atât de casa de discuri , care o reprezintă pe artistă, cât și de Antonia.

Cântăreaţa a fost operată de urgenţă, în mare secret, probabil la un spital din Bucureşti. Vedeta şi-a anunţat fanii în urmă cu puțin timp că pe 31 ianuarie nu poate urca pe scenă, la concertul pe care îl avea programat la Constanța.

Mai mult, artista nu s-a ferit și a spus adevărul. Ea a trecut printr-o operație și acum se află în perioada de recuperare. Timp de două săptămâni nu are voie să facă efort, fiind nevoită să stea la pat.

Regret că nu mă pot întâlni cu publicul de la pe 31 ianuarie, aşa cum era stabilit, însă operaţia prin care am trecut de curând nu îmi permite să urc pe scenă de data aceasta. Sper să ne vedem curând!', a transmis Antonia pe Facebook.

Antonia nu a oferit mai multe detalii despre problema de sănătate cu care s-a confruntat.

„Din păcate, Antonia nu poate susține concertul programat pe data de 31 ianuarie la Constanța din motive medicale. Artista a trecut de curând printr-o intervenție chirurgicală care necesită repaus pentru două săptămâni', a anunțat într-un comunicat și casa de discuri Global Records.

Citește și: