Angelina Jolie a fost atracția serii la ediția din acest an a Galei Kids’ Choice Awards. Vedeta, care a venit la evenimentul de sâmbătă împreună cu fiicele ei Zahara (10 ani) și Shiloh (8 ani), a fost premiată la categoria Favorite Villain pentru rolul din filmul Maleficent. Soția lui Brad Pitt a rostit un discurs emoționant, prin care s-a adresat copiilor din întreaga lume, spunându-le că bine să fie diferiți de ceilalți, să se accepte așa cum sunt și chiar să mai facă și mici năzbâtii uneori.

Când eram mică, la fel ca Maleficent, mi s-a spus că sunt diferită. Și nu mi-am găsit locul nicăieri, nu m-a simțit acceptată, eram prea zgomotoasă, nu reușeam să mă încadrez în vreo categorie sau mă integrez în vreun grup. Apoi într-o zi mi-am dat seama că a fi diferit e un lucru bun. Nu vă luptați să fiți ca toți ceilalți, să vă integrați. Și nu încercați să fiți mai puțin decât sunteți. Iar când vă spune cineva că sunteți diferiți, zâmbiți și țineți capul sus, cu mândrie. În calitate de erou negativ vă mai zic ceva: mai dați și bătăi de cap, câteo năzbâtie nu strică.”, a spus Angelina.

Nu este prima dată în ultima vreme când Angelina captează atenția lumii prin mesajele sale. Actrița, în vârstă de 39 de ani, a șocat prin știrea de a se supune, în luna martie, unei intervenţii chirurgicale prin care i-au fost extirpate ovarele. Motivul: medicii au observat în organismul ei posibile riscuri ale unei forme incipiente de cancer. La începutul anului 2013 ea și-a extirpat și ambii sâni din același motiv, ulterior având o operație de reconstrucție a bustului.

Credit foto: Wikimedia.org