Andropauza: ce schimbări aduce scăderea testosteronului în viața bărbaților

Andropauza: ce schimbări aduce scăderea testosteronului în viața bărbaților

Andropauza, numită și menopauza masculină, este caracterizată de scăderea nivelului de testosteron din organism, ceea ce poate avea diverse consecințe asupra sănătății bărbatului trecut de vârsta de 50 de ani. Pot apărea simptome precum creșterea procentului de grăsime corporală, disfuncții erectile sau reducerea masei musculare. 

Pentru ameliorarea acestor simptome, este indicat tratamentul personalizat, care să cuprindă în principal schimbări în stilul de viață, dar nu sunt excluse nici medicamentele, de tipul celor hormonale sau antidepresive.

Ce este andropauza

Andropauza este o etapă firească din viața oricărui bărbat, care constă în reducerea nivelului de testosteron și apariția unor simptome legate de acest aspect, cum ar fi lipsa apetitului sexual, slăbirea musculaturii sau acumularea de grăsime în zona abdominală. Andropauza diferă însă de menopauză. De exemplu, andropauza nu afectează toți bărbații, nici nu presupune blocarea tuturor funcțiilor reproducătoare, precum în cazul femeilor. Cu toate acestea, tulburările de natură sexuală nu iartă aproape niciun bărbat ajuns la andropauză.

Simptomele andropauzei

Andropauza poate duce la probleme fizice, psihice și… sexuale. De obicei, simptomele se înrăutățesc pe măsura înaintării în vârstă și a scăderii nivelului de testosteron și pot cuprinde:

  • lipsă de energie
  • depresie sau tristețe
  • lipsă de motivație
  • încredere în sine redusă
  • dificultăți de concentrare
  • insomnie sau tulburări de somn
  • creșterea procentului de grăsime corporală
  • reducerea masei musculare și senzație de slăbiciune
  • creșterea în dimensiuni a sânilor, afecțiune numită ginecomastie
  • reducerea densității osoare și, implicit, apariția durerilor de oase și creșterea riscului de osteoporoză
  • disfuncții erectile
  • libido redus (lipsa poftei de sex)
  • infertilitate
  • scăderea dimensiunii testiculelor
  • bufeuri
  • căderea părului corporal
  • sâni umflați și sensibili la atingere

Potrivit Mayo Clinic, testosteronul scade cu aproximativ 1% începând cu vârsta de 30 de ani, însă unele probleme de sănătate pot reduce mai mult și mai repede nivelul acestuia.

Andropauza: diagnostic și tratament

Un simplu test de sânge este suficient pentru a depista un nivel scăzut al testosteronului. Andropauza necesită tratament doar în situația în care produce simptome care afectează calitatea vieții bărbatului, însă mulți se tem să discute acest aspect sau problemele de natură sexuală cu medicul lor.

De cele mai multe ori, tratamentul andropauzei presupune adoptarea unui stil de viață sănătos: alimentație echilibrată, execiții fizice zilnice, odihnă suficientă și evitarea stresului pe cât posibil. În cazul în care vă confruntați cu depresie, medicul ar putea prescrie antidepresive sau terapie psihologică.

Terapiile de înlocuire hormonală sunt destul de controversate, deoarece hormonii sintetici ar putea avea reacții adverse grave, precum risc crescut de cancer de prostată.

 Așadar, andropauza este o etapă firească din viața oricărui bărbat, așa cum este menopauza pentru femei, iar câtă vreme simptomele pot fi țintue sub control și nu deranjează, nici măcar nu e nevoie de tratament medical. Pentru orice nelămurire, programează-te la medic și stabiliți împreună care sunt cele mai eficiente strategii pentru a gestiona corect efectele scăderii testosteronului.

Sursa foto: 123rf.com