ANDREEA MARIN: ”Simt că am întinerit, pur și simplu!”

Credit foto: Pro Tv

Oricât ne-am dori, lucrurile forțate nu duc în direcția bună, spune Andreea Marin. O femeie care a găsit mereu resursele pentru a-și continua drumul pe care l-a considerat potrivit. Iată ce spune vedeta de televiziune despre cele mai recente evenimente din viața sa.

 

Cum e revenirea pe micile ecrane și cum te aștepți să fie sezonul de debut al show-ului 'Uite cine dansează' (ProTv)?
Revenirea e suprinzătoare, pentru că nu mi-e ușor să ofer note, știind cât efort se află în spatele fiecărui moment de dans. Dar, în același timp, e în firea mea să fiu obiectivă, pentru că știu că doar astfel e posibilă evoluția, nu doar dacă ai parte numai de laude, evitând să vorbești despre greșeli. E o responsabilitate rolul de jurat și o iau în serios, nu o consider o joacă.

Cum ai primit vestea participării în juriul emisiunii, alături de coregraful Gigi Căciuleanu, Florin Călinescu și Mihai Petre? Ai avut și unele temeri?
Am primit vestea cu sentimentul că sunt onorată să fiu alături de acești oameni pe care îi respect și îi admir, dar nu credeam că voi deveni răsfățata lor și că vom râde cu poftă la fiecare filmare. E o plăcere să lucrez în această formulă.

Ai o pasiune declarată pentru dans. Care este stilul tău preferat?
Tango-ul este viață și pasiune, deci prima mea alegere. Mă definește, dar nu e singurul dans care îmi trezește emoție. Valsul înseamnă curgere lină, jive-ul înseamnă energie și bucurie, mă atrage și ritmul modern. De pildă, piesele pe care le alege fiica mea și de care ne bucurăm împreună sunt și pe gustul meu.

Cum arată, în prezent, viața ta în afara televiziunii?
Muncă în proiecte diverse în țară și peste hotare, sport, pasiunea pentru călătorie, grădinărit, pian, citit, plimbări în aer liber, grija pentru animalele noastre din gospodărie… O viață plină, nu mă plâng.

Ești o femeie cu un succes indiscutabil. Care sunt pașii rețetei tale?
Seriozitate și dăruire, dorința neobosită de a învăța.

Cum ai descrie transformările care au avut loc în viața ta în ultimul an și jumătate?
Un an greu, cu pierderi de suflet, dar și cu lecții de viață învățate și cu sentimentul renașterii. Acum sunt bine și am întinerit, pur și simplu. Am chef de muncă, am cunoscut oameni noi și frumoși, punem idei creative în practică, iar fiica mea este prietena mea cea mai bună. Atâta vreme cât avem parte de sănătate, avem și toate premisele pentru o viață frumoasă.

Faptul că ai adoptat un stil de viață sănătos ți-a adus beneficii și asupra echilibrului emoțional?
Bineînțeles. Nu e vorba doar de siluetă, deși chiar ieri m-am cântărit după ceva timp și am văzut că din ianuarie și până astăzi am slăbit 7 kilograme. Dar corpul s-a resetat, asta e important, și funcționează acum corect. Iar sportul și nutriția sunt importante. Citesc ceea ce mă ajută să evoluez și îmi aduce energie pozitivă, mă inspiră, îmi dă un imbold pentru a merge înainte. Așadar, și mintea lucrează în direcția bună. Sunt într-o perioadă de construcție în viață și mă simt bine cu mine și cu oamenii frumoși din jurul meu. E important să alegi să faci asta.

Ești o persoană credincioasă?
Da.

Care este cel mai important sfat pe care l-ai primit în ultima perioadă? Ești genul de persoană care acceptă sfaturi?
Bineînțeles, numai astfel am putut evolua. Cel mai important sfat a fost acela de a nu mă îndoi că Dumnezeu știe ce e mai bine pentru mine și de ce nu se întâmplă lucrurile întotdeauna când cred eu că ar trebui. Experiența mi-a dovedit că El are dreptate: trebuie să fii pregătit pentru schimbare. Oricât ne-am dori, lucrurile forțate nu duc în direcția bună. Firescul și moderația sunt cele care ne ajută să atingem echilibrul.

Tu ce sfat i-ai da fiicei tale, Violeta, pentru a avea o viață fericită?
O voi învăța să se iubească și pe sine, fără ca asta să însemne egoism. Seamănă cu mine: dăruiește foarte mult în exterior. Trebuie să existe un echilibru.

Care este cea mai frumoasă dovadă de iubire pe care ai primit-o recent?
Cadoul personalizat confecționat de fetița mea de 8 martie, cu versuri create de ea.

Ce îți dorești pentru acest an?
Sănătate, în rest mă descurc eu cu toate. (zâmbește)

Care ar fi de acum înainte provocarea supremă pentru tine?
Să-mi cresc copilul frumos. E visul meu.

ÎNTREBARE ÎNCUIETOARE

Divorțul este o experiență dificilă pentru oricine. Care este secretul tău pentru a îți aduna puterile în momentele de descumpănire?
Nu este un subiect la care vreau să mă mai întorc, ci dimpotrivă, este unul închis. Nu trăiesc în trecut. Punct și de la capăt.

Nu pot trăi fără…

Fiica mea – 'Pentru că e sufletul meu. Cum am putea trăi fără suflet?!'
Sora mea – 'Pentru că îmi este cea mai bună prietenă, de când mă știu.'
Îngerii mei păzitori – 'Mama și tata. Le simt prezența mereu și nu pot trăi fără asta. Nu are nicio importanță că ei locuiesc acum dincolo de nori.'

 

Credit foto: Pro Tv