Andreea Marin, despre iubitul ei, Adrian Brâncoveanu: ”E sufletul meu pereche”. Care e secretul relației lor

Andreea Marin, despre Adrian Brancoveanu

De trei ani, Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu formează un cuplu discret, dar bine sudat. Dacă până de curând vedeta s-a ferit să vorbească despre bărbatul care îi stă alături, iată că a făcut-o recent, într-un interviu, unde l-a numit pe acesta 'sufletul ei pereche'.

'E sufletul mereu pereche. Am trecut şi prin greu, am trăit mult timp la distanţă şi, până acum, le-am depăşit pe toate. Am traversat şi momente de fericire unice, de neuitat pentru o viaţă, în aceşti 3 ani de când suntem împreună”, a spus Andreea Marin pentru Ciao.

Adrian Brâncoveanu e departe de a fi primul bărbat din viața ei. Vedeta s spus și ce a învățat din fostele relații: „Am învăţat să mă respect şi să mă iubesc şi pe mine, nu să mă aşez în cuplu mereu pe ultimul loc. Atunci transmiţi mesajul că… merge şi aşa. Nu îmi doresc o relaţie de compromis”.

Întrebată fiind ce îi unește, pe ea și pe Adrian, care e numitorul lor comun, vedeta a replicat că 'bunătatea profundă, necontrafăcută, ne leagă, moderația care ne guvernează viețile, credința și dragostea'.

Mai vrea un copil

Cât despre venirea pe lume a încă unui copil, Andreea Marin își dorește ca așa ceva să se întâmple: 'Da, Dumnezeu să ne ajute'.

Pe fiica ei, Violeta, Andreea o descrie ca fiind 'Creativă, inteligentă, cu ochii de cer senin, cu o inimă mare, sensibilă și puternică în același timp'.

Ce își dorește pentru ea? 'Nu îmi doresc să fie perfectă, ci fericită, sănătoasă, echilibrată. E sufletul meu', a mai spus Andreea Marin.

Vezi și Andreea Marin a slăbit în vacanță. Uite ce a mâncat!

Citește și: