Andreea Mantea a înlocuit-o pe Adelina Pestrițu la „WOWBiz”

Andreea Mantea a înlocuit-o pe Adelina Pestrițu la „WOWBiz”

Mare surpriză la începutul noului sezon „WOWBiz', de la Kanal D. Adelina Pestrițu nu mai e în echipa emisiunii, în schimb, cea care prezintă alături de Mădălin Ionescu este, din nou, Andreea Mantea.

 

După ce luni, Mădălin Ionescu a prezentat singur emisiunea „WOWBiz', aseară în locul Adelinei Pestrițu a apărut nimeni alta decât Andreea Mantea. Din 2013, Adelina a fost cea care înlocuit-o practic pe Andreea, care a devenit între timp și mămica unui băiețel, pe nume David, acum în vârstă de 7 luni.

Tot ieri, Adelina Pestrițu a anunțat oficial printr-un comunicat plecarea ei de la Kanal D:

'Dragii mei, la începutul fiecărui an, întâmplător sau nu, conduita noastră profesională întâmpină modificări.
În urma unei analize amănunțite pe o perioadă lungă de timp și a dorinței mele de reorganizare, am luat decizia de a schimba ceva în viața mea. Am hotărât că este momentul unei astfel de schimbări pe plan profesional, lucru care s-a și întâmplat.
Colaborarea mea cu trustul Kanal D s-a încheiat, dat fiind faptul că planurile noastre de viitor nu mai coincid. A fost o colaborare frumoasă, pe parcursul celor 6 ani, în care practic am evoluat împreună și am avut extrem de multe de învățat. De-a lungul acestei colaborări am cunoscut oameni deosebiți cu care m-am înțeles de minune și cărora le ofer tot respectul meu.
Această colaborare s-a încheiat de comun acord și vreau să le mulțumesc celor din conducerea Kanal D, dar și echipei cu care am petrecut 12 ore/zi în redacție. Este momentul pentru o nouă etapă în viața mea și pentru noi începuturi. Sunt mândră că am făcut parte din acest trust timp de 6 ani și le doresc mult succes și pe viitor', a scris Adelina Pestrițu.

Așadar, Mădălin Ionescu și Andreea Mantea vor prezenta noul sezon al show-ului „WOWBiz', de luni până joi, de la 22:30, la Kanal D. Cele două vedete au mai fost împreună gazdele acestei emisiuni, din octombrie 2012 până în vara lui 2013, iar colaborarea lor a fost un succes.

Credit foto: Kanal D