Andrea Bocelli a trecut prin clipe cumplite. ”Când treci prin așa ceva, faima și succesul nu mai contează deloc”

Andrea Bocelli a trecut prin clipe cumplite. ”Când treci prin așa ceva, faima și succesul nu mai contează deloc”

Celebrul tenor Andrea Bocelli a trecut prin clipe cumplite, în apropiere de Milano. Elicopterul în care se afla a fost nevoit să facă o aterizare de urgență.

 

Îndrăgitul artist, în vârstă de 60 de ani,  se afla în drum spre Milano când a avut loc incidentul, unde trebuia să participe la o conferință de presă despre noul lui album „Si”, ce conține 16 melodii nepublicate, ce vor fi lansate pe 26 octombrie. Însă, toată lumea a fost îngrijorată pentru el, pentru că a ajuns abia la ora 13.00, în loc de 11.30, când trebuia să înceapă conferința.

Motivul pentru care s-a produs aterizarea de urgență a fost cauzat de ceață destul de densă și priculoasă din cauza căreia nu se mai putea vedea nimic.

Citește și: Reacția uluitoare a Prințului Harry, în momentul în care un necunoscut se apropie de Meghan Markle: „Ce crezi că faci?”  

Andrea Bocelli a mărturisit că s-a speriat foarte tare

„Pentru a nu ajunge târziu, am luat elicopterul, dar am dat peste o ceață periculoasă. I-am spus pilotului să aterizeze imediat, dar am ajuns într-un loc îndepărtat, nu știu unde, și de acolo nu am vrut să continuăm cu elicopterul”, a declarat Andrea Bocelli, precizând că și-a continuat călătoria cu mașină.

După ce a ajuns la destinație, celebrul tenor nu a acceptat întrebări de la public și de la presă, precizând că a avut o dimineață foarte grea, consumându-se  foarte tare din cauza clipelor cumplite prin care a trecut. „Vă rog, nu a fost o dimineață ușoară pentru mine”, a spus Andrea.

„Când ești într-un elicopter și treci prin  așa ceva, faima și succesul nu mai contează deloc”, a mai spus artistul.

Citește și:

Loading...