Artista a anunțat că a donat 20.000 euro, sumă ce va ajunge la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. ”Matei Balș” din București.

Gestul remarcabil al artistei vine în contextual în care medicii se plâng de lipsurile cu care se confruntă la locul de muncă în ciuda celor susținute de autorități.

”Siguranța este pe primul lor. Trebuie să fim precauți. Mi se face inima cât un purice de fiecare data când aflu că s-a umflat numărul pacienților. Clar, nu suntem pe deplin pregătiți și mi-e teamă că va fi un efort colosal să putem face față unui număr mare de îmbolnăviri. Vreau să-i felicit pe doctori, pe asistente, întreg personalul spitalelor. Fac eforturi să izoleze și să trateze acest virus înspăimântător. Am văzut câteva postări ale unor cadre medicale aflate în prima linie de luptă, m-au emoționat. Sper să treacă acestă perioadă în care trebuie să stăm acasă. Dar așa e mai sănătos. Prin acest act personal încerc să ajut spitalele românești și sper ca mulți să arate că le pasă. Inevitabil va fi bine este mesajul meu pentru toți cei bolnavi”, a declarat artista, care donează într-o perioadă în care activitatea sa este afectată din cauza epidemiei.

Soția lui Cătălin Măruță, Andra (33 ani)  și-a reprogramat cele mai importante evenimente din acestă primăvară, concertele ”Pasion” (ce urmau să aibă loc pe 4 și 5 aprilie, la Sala Palatului) pentru începutul toamnei a.c.

„Având în vedere criza fără precedent prin care trece România, alături de întreaga lume, dar și decretarea stării de urgență, Andra anunță amânarea concertelor Pasión de pe 4 și 5 aprilie. Spectacolele de muzică latino la care vor participa și superinvitați speciali vor avea loc pe 5 și 6 septembrie, în aceeași locație, Sala Palatului, de la aceeași oră, 20.00. Astfel, biletele achiziționate rămân valabile pentru noile date comunicate.

„Cel mai important în această perioadă este să respectăm cu strictețe recomandările și instrucțiunile primite de la autorități pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus. Vreau să ne păstrăm optimismul având grijă de noi și de cei din jur, stând acasă, cântând și dansând singuri sau cu familia. Avem timp să ne întâlnim din nou, în număr mare, când pericolul va fi trecut. Pregătesc un carnaval de neuitat pentru voi, ne vedem în septembrie. Totul va fi bine!”, a declarat Andra.

 

Zilele trecute și Gigi Becali a făcut importante donații Spitalului ”Matei Balș”, de circa 100.000 euro, după ce medicii au apelat la bunăvoința afaceristului filantrop și Simona Halep a făcut și ea donații.

 

Citește și: