Ea este artista care a avut onoarea să cânte în fața papei. I s-a dat un set de reguli clare înainte de a-l delecta pe suveranul pontif

Ea este artista care a avut onoarea să cânte în fața papei. I s-a dat un set de reguli clare înainte de a-l delecta pe suveranul pontif

Nu mulți artiști au onoarea de a cânta în fața șefului Vaticanului. Cântăreața Anastacia e unul dintre aceștia. Însă, pentru a putea apăra în fața papei, acesteia i s-a dat un set de reguli clare, obligatoriu de respectat.

Iar Anastacia, recunoscută pentru aparițiile scenice îndrăznețe, n-a avut încotro și s-a conformat. Dar ce i s-a cerut artistei care a învins de mai multe ori cancerul, la cei numai 50 de ani ai săi?

Pentru a putea cânta înainte de slujba de sămbătă, o mare onoare pentru orice artist, cântăreței i s-a transmis că sub nicio formă nu are voie să înjure (ea fiind genul de om care spune lucrurilor pe față, preferând o abordare foarte directă), i s-a interzis să danseze lasciv sau provocator, impunându-i-se să îmbrace o rochie ”cu o lungime potrivită”.

Dacă până acum, înainte de concerte, Anastacia era cea care făcea o listă de cereri, așa cum fac mai toți artiștii, iată că a trăit să fie pusă și în această situație. Setul de reguli i-a fost transmis cu câteva săptămâni înainte de spectacol, tocmai pentru a nu exista niciunfel de surprize.

”Toată lumea știe că Anastaciei îi place să se miște mult pe scenă și că ținutele sale sunt destul de riscante, de obicei arătându-și abdomenul incredibil”, a declarat o sursă care știa despre acest set de reguli primit de artistă.

”Oamenii papei și oficialii Vaticanului au vrut să fie siguri că ea înțelege că nu poate face nimic din toate acestea”, a mai completat sursa.

Nu doar că papa este șeful Vaticanului, reprezentantul uneia dintre cele mai importante religii, dar suveranul pontif urmează să împlinească 82 de ani. ”Ar fi avut, probabil, șocul vieții lui dacă Anastacia ar fi început să dea din mijloc și coapse în fața lui”, a mai spus sursa.

Probabil acest set de reguli a fost de bun augur, din moment ce artista declara anul trecut, înainte de a împlini 50 de ani, că se simte mai sexy ca oricând și mai bine în pielea sa decât la 20 sau la 30 de ani. Cine știe cum ar fi apărut pe scenă, dată fiind această redescoperire personală.

Vezi și Cântăreața Anastasia, moment rușinos pe scenă. Cum arată acum celebra artistă, după ce a învins de două ori cancerul

Citește și:

Loading...