ANAMARIA PRODAN: ”Eu cred că norocul ți-l faci singur”

Credit foto: Pro Tv

Anamaria Prodan va prezenta unul dintre cele mai așteptate proiecte de televiziune. Am aflat cum vede ea show-ul ”Gospodar fără pereche”, ce planuri are împreună cu familia, cum a reușit să slăbească, ce îi aduce fericirea persoanlă, dar și în cuplu, pe lângă multe altele.

 

Ești prima dată prezentatoare a unui reality show. Soțul tău, Laurențiu Reghecampf, cum a reacționat când a aflat?

În primul rând, trebuie să vă spun că acest proiect îmi place foarte mult, mă bucur să fac parte din el și să mă reîntorc la Pro TV! Toată familia mea este incredibil de fericită și de mândră de mine. Noi ne încurajăm întotdeauna, ne susținem și ne ambiționăm unii pe ceilalți. Am noroc să fiu înconjurată de oameni frumoși, atât familie, cât și prieteni apropiați.

Soțul se va număra printre telespectatorii fideli? Dar copiii tăi: Rebecca, Sarah, Bebeto?

Clar! Deja am făcut planurile: la fiecare ediție ne strângem în fața televizoarelor și urmărim emisiunea. Nu știu la vremea respectivă pe unde vom fi cu totii, America, Dubai, România, dar o să urmărim cu drag show-ul. Și nu pentru că eu îl prezint, ci pentru că este un format reușit. Este vorba despre niște oameni care au muncit atât de mult, încât au uitat de ei, s-au dedicat muncii, iar acum au conștientizat că nu se simt complet împliniți dacă nu au cu cine să împartă totul, cui să povestească seara cum le-a fost ziua.

Sunt 13 gospodari. Este un număr care va aduce noroc? Ești superstițioasă?

Eu cred că norocul ți-l faci singur. Dacă o să stai să te gândești mereu că 13 înseamnă ghinion sau o să te închizi în casă „marți, 13”, atunci o să atragi asupra ta energia negativă pe care tu practic o aștepți, o invoci. Nu am fost niciodată superstițioasă. Și, până la urmă, în viață e firesc să mai vină și necazuri, supărări. Altfel cred că nu am mai reuși să apreciem cu adevărat lucrurile frumoase.

Lucrezi de ani de zile în fotbal, cu bărbații. Este un avantaj pe care îl vei avea în comunicarea ta cu fermierii?

”Gospodar fără pereche” mi se potrivește mănușă! În acest show, am un obiectiv similar cu meseria mea în fotbal. Dacă în fotbal trebuie să creez cea mai puternică echipă, în emisiune încerc să fac echipele perfecte. Mă simt pe teritoriul meu, toată viața am lucrat cu bărbații și știu ce așteptări au, ce caută, îi simt imediat când sunt nemulțumiți sau când vor să spună ceva și nu știu cum. Tocmai de aceea, sunt sigură că voi crea o conexiune strânsă cu gospodarii noștri, pentru care îmi doresc din suflet să le găsim perechea.

Ești familiarizată cu viața în zona rurală?

Până la vârsta de 8 ani m-a crescut bunica. Am copilărit la țară. Mă trezeam dimineața, dădeam de mâncare la păsări, o ajutam pe bunica prin grădină, măturam curtea, ajutam la tot ce puteam. Unele din plăcere, pentru că am fost mereu plină de energie, iar altele pentru că făceau parte din lista mea zilnică de treburi. Nu am reușit niciodată să mă acomodez pe deplin cu viața la oraș, de aceea eu și familia mea stăm la casă, pe pamânt, nici prea departe, dar nici foarte aproape de oraș. Tocmai ca să ne bucurăm de natură, de aerul curat și de liniște. În plus, am și o fermă cu oi, capre, găini, fazani, deci știu și îi înțeleg pe gospodari când spun că au zilnic foarte mult de muncit. Iubesc viața la țară și știu ce înseamnă să ai o fermă.

Arăți foarte bine. Felicitări! Ce metodă ai aplicat?

Singura metodă care funcționează la mine este ”închide gura”. (râde) Sunt foarte pofticioasă, mănânc nu doar din farfuria mea, dar poftesc și la ce mănâncă cei de lângă mine. Gust și din stânga, și din dreapta. Iar când vine vorba de dulciuri, îmi este aproape imposibil să mă abțin. Sunt omul extremelor. Fie mănânc orice, fie ajung în punctul în care sunt foarte atentă cu alimentația, merg la sală zilnic și încerc să mă tonifiez. Am reușit de câteva luni să renunț la mesele de după ora 18:00, nu mai mănânc pâine, dar mănânc multe legume și fructe și merg la sală câteva ore pe săptămână.

Ai spus: „dacă îmi doresc ceva, nu-mi stă nimic în cale!” Această deviză te-a motivat mereu?

Așa am fost crescută și așa mi-am și crescut copiii. Să aibă încredere în ei și să nu-și pună singuri piedici. Am trecut și trecem cu totii prin perioade în care ți-ar plăcea să faci ceva, îți dorești din tot sufletul, însă începi să te gândești „dar nu e momentul”, „nu sunt pregătit pentru asta”. Din moment ce ți-a trecut prin cap, înseamnă că poate ai resursele și ambiția de a-ți atinge acel scop. Dacă nu reușești, nu-i nimic, mai încerci o dată. Și încă o dată. Eu chiar cred că sunt foarte multe lucruri pe care nu le facem pentru că nu ne cunoaștem adevărata putere. Uite, asta să fie provocarea mea pentru cititoarele voastre: data viitoare când va doriți ceva, nu va mai puneți piedici! Încercați!

Cum îți hrănești fericirea?

Sună ca un clișeu, și poate că e, însă mă simt fericită cu orice lucru mărunt din jurul meu. Nu m-am lăsat niciodată păcălită de lucrurile materiale. Pentru mine fericirea este zâmbetul soțului meu dimineața, o îmbrățișare de la Bebeto, o ieșire la un suc cu fetele mele, o seară de povești alături de prieteni sau un sfat de la mama. Am spus mereu că atunci când un om moare, moare singur, iar acestea sunt singurele lucruri care rămân: relațiile, experiențele, familia, amintirile. O mașină e un fier care ruginește, zâmbetul unui copil rămâne întipărit pentru totdeauna.

Ce planuri ai cu familia în această vară?

Programul meu de muncă este atipic și nu prea reușim să ne sincronizăm ca alte familii. Vara la mine este o perioadă agitată, în care se fac multe transferuri, ceea ce înseamnă călătorii în afara țării sau ore petrecute în negocieri de contracte. În plus, încep și filmările pentru ”Gospodar fără pereche”, așa că vara aceasta este planuită la oră. E un program cu care suntem obișnuiți, nu e ceva nou. Atunci când avem câteva ore libere le petrecem obligatoriu în familie, iar când avem câteva zile libere, plecăm la mare, la munte, la piscină, într-un oraș micuț din Europa, oriunde, doar să fim împreună. Familia este cel mai important lucru din lume!

O ALTFEL DE ÎNTREBARE

Pentru a avea o căsnicie reușită, ce este imperios necesar?

Comunicarea, răbdarea, înțelegerea. Nu contează că unul vrea la stânga și celălalt la dreapta. Într-o relație nu trebuie să aveți întotdeauna aceleași obiective și aceleași dorințe. Dar este important să vorbiți despre ce vă doriți și să ascultați cu adevărat. Când vă puneți în pielea celuilalt vi se schimbă puțin perspectiva și veți reuși mai ușor să gasiți o cale de mijloc.

 

Nu pot trăi fără…

Elementele importante – ”Nu îmi pot imagina viața fără familia mea, fără prieteni și fără cele trei telefoane.”

 

Credit foto: Pro Tv

Loading...