Într-un interviu pentru impact.ro, artista a spus, printre rânduri, dar suficient de clar, care sunt motivele care au dus la separare.

Întrebată cum era ea ca soție și ce crede că a dus la scindarea cuplului, Analia a replicat: ”Mă consider un om bun, cu principii, coloană vertebrala, respectuos, așa am abordat căsnicia mea tot timpul. Cred (ferm) că am procedat cu fostul meu soț într-un mod cât se poate de corect de la cap până la coadă.

Oamenii au nevoie să caute tot timpul un vinovat, eu nu cred în acest aspect. Trăim într-o viață în care oamenii procedează bine sau rău cu noi și noi avem tot timpul puterea să permitem sau nu acest lucru. Nu știu de ce se despart cuplurile, eu m-am despărțit de Răzvan pentru că el a ajuns să fie, într-un fel care, după principiile mele, nu era de acceptat în viață.

Iubirea durează o veșnicie când o ai înăuntru și o hrănești cu un tratament bazat pe respect, principii, bun-simț, atunci ea eventual se schimbă, dar nu se termină niciodată.

Dacă nu există respect, principii, bun-simț, atunci se termină totul, nu numai iubirea, totul! Ajungi să te usuci de toate sentimentele posibile, sentimentele bune sau rele, dar lucrul ăsta nu trebuie privit că un eveniment trist, este doar o fantastică consecință a unui tratament bazat pe minciună, lipsă de respect, lipsa de umanitate, lipsa de bun-simț. Când corpul și sufletul tău trec printr-o atrofiere sentimentală datorită lipsei de umanitate înseamnă că ești o persoană cât se poate de obiectivă”.

Legat de o eventuală împăcare, iată ce spune artista: ”Sub nici o formă. Nu mai sunt capabilă să simt nimic pentru Răzvan”.

Un capitol se încheie, un altul se deschide. Analia e convinsă că există dragoste după divorț. ”Cum să nu! Iubire există, oricând, când o ai în interiorul tău. Îmi trăiesc viața cât se poate de liber, fără să judec și fără să am așteptări de la viață, să vină ceea ce trebuie să ajungă în viața mea! Știu că vor fi numai lucruri și oameni frumoși”, a declarat ea.

”Sunt bine, foarte bine. Cum este? Liniște și pace, trăiesc în cel mai liber mod posibil, am o viață frumoasă și nu îmi doresc să am o altă viață. Cu siguranță, am mai mult timp liber deoarece copiii merg la tatăl lor. Fac CrossFit, mă întâlnesc cu prietenii, stau și acasă singură, ador să fiu cu mine!”, spune ea despre viața sa din prezent.

Vezi și Analia Selis și copiii ei s-au vindecat de Covid. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut vedeta, după ieșirea din izolare

Citește și:

Cum arată o cină a îndrăgostiților Alin Oprea și Medana. Așa își pregătesc sufrageria!

Cum arată, la 13 ani, fiica lui Laurențiu Duță. E bucățică ruptă din tatăl ei!