„Cu greu m-am hotărât să vă scriu, dar m-am gândit că întâmplarea mea le va fi de ajutor și altor femei care își doresc să devină mame. Căci nu vreau să mai pățească cineva ca mine. Le recomand tuturor ca, pe parcursul sarcinii, să consulte măcar doi medici, pentru a se asigura că nu le va fi pusă viața în pericol.

Iubirea face minuni

Pot spune cu mâna pe inimă că am cea mai frumoasă poveste de dragoste. Mă simt împlinită. Soțul este un om deosebit, care mă resptectă, mă iubește și care m-a ajutat să trec peste perioada critică din viața mea, fiindu-mi în permanență alături. Ne-am cunoscut în 2004, prin intermediul unui văr al meu, prieten foarte bun cu soțul meu și partener de afaceri totodată. A fost dragoste la prima vedere. Din acel moment, nu am mai conceput viața unul fără celălalt.

După numai două zile, deja ne făceam planuri de căsătorie. Ne-am mutat împreună, ne-am logodit și, pe 1 octombrie 2006, ne-am unit destinele pentru totdeauna. A fost nunta de vis, exact cum mi-am dorit mereu. Ne-am plimbat mult prin țară, în timpul lunii de miere, împărțind momente de neuitat. Și, cum soțul călătorea foarte mult în străinătate, cu afaceri, l-am urmat și eu de câteva ori, în Germania, Ungaria, Austria. Astfel, pot spune că am petrecut mai multe luni de miere, dar am constatat că ne lipsea ceva ca să ne simțim cu adevărat o familie. Așa că ne-am hotărât să aducem pe lume un bebe. Nu a fost greu, căci, spre finele lui 2007, am și rămas însărcinată, dar au început și problemele.

Sănătatea se plătește?

În ianuarie 2008, au apărut primele semne. Minunata cafea băută alături de colege îmi făcea silă. Nu mai puteam mânca, vărsam, leșinam…  Mă simțeam foarte rău. Am fost cu soțul la ginecolog și la ecograf, unde s-a confirmat sarcina. Am fost cei mai fericiți din lume la aflarea veștii. Au urmat însă 5 luni de chin, căci aveam sarcină toxică. Am fost internată, lună de lună, pentru perfuzii, fiindcă nu mă puteam hrăni. Cum menstruația nu a dispărut în primele 5 luni, data probabilă a nașterii a fost eronată. Medicul tot spunea că nu pot ține sarcina. Dar, după ce «plăteam» consultația, mă interna, îmi băga perfuzii și continuam.

I-am respectat fiecare indicație întocmai. Mergeam mereu la cabinetul particular unde soția lui îmi făcea ecografii. În aprilie, am simțit o pișcătură în burtă. După ecografie, mi s-a spus că fetița a mișcat. Pluteam de fericire. Tot atunci mi s-a spus că voi naște la sfârșitul lunii septembrie. Totul mergea bine. Dar, în luna a 7-a, am făcut hipertensiune. Au urmat alte internări și avertismentul că suntem în pericol, și eu, și fetița. Deși «consultațiile» erau tot mai scumpe, medicul părea deja plictisit de mine.

Pe 20 august, m-au luat niște dureri de stomac și de burtă insuportabile. Făcusem enterocolită. Am ajuns din nou la medic, am făcut tratament și, după 5 zile, m-au externat. Dar, pe 26 august, au început crampele. La ecograf mi s-a spus că voi naște într-o săptămână. Medicul nu a fost de acord cu data și mi-a injectat ceva ca să oprească contracțiile. Am plecat din spital, la cerere, spre locul în care am devenit mamă.

Am devenit mamă, în sfârșit

Mama avea o cunoștință la maternitatea din Ploiești și am plecat acolo. Nu-mi venea să cred cât de amabile erau și cât de frumos se purtau cadrele medicale acolo. Mi-au spus că până dimineața voi naște. Și, pe 1 septembrie, în zori, am intrat în operație. Tensiunea sărise de 20, pulsul a atins pragul 0, am făcut șoc hemoragic și nu mi se mai dădeau șanse de supraviețuire. Fetița a primit nota 10 la naștere, însă eu am fost conectată la aparate, mi s-au făcut transfuzii cu sânge și plasmă, dar degeaba. Eram conștientă și simțeam că trăiesc ultimele clipe. Am rugat-o pe doamna doctor să mă lase singură. Eroarea unui medic putea să-mi curme viața. Dar, am adormit și m-am trezit, a doua zi, spre uimirea tuturor. Recuperarea a fost lungă, dar sunt bine. Am devenit mamă. Micuța Emma-Andreea e o minune, care a făcut mai puternică dragostea dintre mine și tatăl ei.”

Sursa foto: 123rf.com