Alunițele sunt, de cele mai multe ori, inofensive. Dar expunerea excesivă la soare și moștenirea genetică le pot aduce transformări maligne. Rezultatul? Cancerul de piele! De aceea sunt necesare anumite măsuri de protecție, pentru a preveni dezvoltarea alunițelor și evoluția cancerigenă.

Cum ne protejăm alunițele de razele soarelui

Expunerea la soare poate avea numeroase efecte benefice. Reglarea ciclurilor de somn și stimularea producției de vitamină D, îmbunătățirea stării de spirit sunt câteva dintre ele. Dar are și efecte nedorite. De fiecare dată când razele soarelui ating pielea, se produce melanina, un pigment cu rol de protecție. Astfel apare bronzul. Acesta este de fapt răspunsul de apărare al pielii în fața soarelui. În momentul în care apare bronzul, înseamnă că ne-am expus excesiv la soare. Iar razele UV au avut un efect asupra AND-ului celular, care, progresiv, își pierde capacitatea de regenerare.

Cea mai sigură metodă de a ne proteja alunițele este să evităm expunerea la soare în timpul zilei între orele 11 și 16, atunci când potențialul negativ al radiațiilor UV este maxim. Dacă nu dorim să renunțăm de tot la zilele de plajă, este recomandat să aplicăm creme de protecție solară cu SPF de minim 30.

Protecția se face pe termen lung

„Protecția solară pe durată întregii zile este foarte indicată. Razele UVA, puțin percepute deoarece nu ard pielea, sunt prezente pe tot parsursul zilei. Și au potențial cancerigen asupra celulelor pielii. Lumina se poate reflecta de pe diverse suprafețe, precum nisip, zăpadă, apă sau ciment. Astfel, chiar dacă ne aflăm la umbră, radiațiile UV pot deteriora pielea și, implicit, alunițele. Episoadele repetate de arsuri solare în timpul copilăriei vor crește șansele de a dezvolta cancer de piele la maturitate. Prin urmare, protejarea pielii copiilor este la fel de importantă.”, spune dr. Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog.

Expunerea în exces la soare înseamnă și favorizarea apariției de riduri, pistrui și a vaselor de sânge dilatate. Așadar, protecția solară este importantă atât din punct de vedere medical, cât și estetic.

Ce avem de făcut

Pentru a preveni efectele negative ale expunerii la soare e recomandat să ne adăpostim la umbră, să purtăm pălării cu boruri lărgi și ochelkari de soare, să folosim cremă de protecție. Se recomandă crema cu indice de protecție SPF30 + cu 20 de minute înainte de a ieși din casă. Aceasta trebuie reaplicată la două ore, dacă nu putem evita expunerea la soare pentru o perioadă îndelungată.

„Este esențial ca cei mici să fie și ei protejați de soare,, o atenție deosebită fiind necesară în cazul utilizării cremelor de protecție solară la copiii sub un an. Cel mai bine este ca cei mici să eviste expunerea directă la soare și să rămână la umbră, îmbrăcămintea adecvată și o pălărie fiind principalul mijloc de protecție. Pielea bebelusilor poate fi afectată de produsele de protecție solară, astfel că este indicat ca produsul să fie testat mai întâi pe o suprafață mică de piele”, recomandă dr. Laurențiu Vlădău.

Acoperirea alunițelor cu plasturi este pentru a le proteja este o măsură cu practicabilitate limitată, cu toate că unele persoane aleg să o adopte. Atunci când suntem la plajă sau știm că vom petrece mai mult timp în soare, se poate opta pentru costume de baie protectoare speciale care blochează razele UV, mai ales  atunci când este vorba despre copii, sau haine lejere, subțiri, dar care acoperă o suprafață cât mai mare a corpului.

Prin luarea de măsuri pentru a evita arsurile solare se poate ajunge la un echilibru între a reduce riscul de cancer de piele și a ne bucura de efectele benefice ale soarelui. Dacă vă doriți să țineți sunt observație numărul alunițelor de pe corp și evoluția lor, cartografierea acestora este cea mai eficientă metodă de monitorizare. Amintiți-va, cu cât este cancerul de piele mai devreme detectat, cu atât mai mari sunt șansele de a fi vindecat.

Sursa foto: Hebra Dermatologie