Alimente cu puține calorii care taie pofta de mâncare. Așa slăbești fără să faci foamea

Alimente cu puține calorii care taie pofta de mâncare: Gustări sățioase

După Paști, urmează imediat grătarul de 1 mai. Stomacul și silueta au de suferit. Află care sunt cele mai bune alimente cu puține calorii care taie pofta de mâncare.

Alimente cu puține calorii care taie pofta de mâncare: Ouăle

O veste bună este că alimentul principal al zilelor de Paști, oul, te poate ajuta să scazi apetitul. Studiile spun că unul sau două ouă fierte consumate la micul dejun te ajută să te saturi mai repede. Au un efect mai bun decât un covrig cu un număr similar de calorii. Un alt deliciu al acestor zile diminuează pofta de mâncare. Fruzele verzi precum ștevia te ajută și ele. Deci, stufatul de miel ar putea să te ajute, cu condiția să fie preparat din carne slabă.

Alimente cu puține calorii care taie pofta de mâncare: Gustări sățioase

Avocado este un aliment bogat în fibre și în grăsimi benefice. Dacă este mâncat cu moderație, scade pofta de mâncare. Poți consuma înainte de masă o cremă de avocado cu brânză degresată. O alternativă ar fi să ronțăi o mână de migdale. Vei primi, în plus antioxidanți, vitamina E, magneziu. Vei observa și că ajungi să te saturi mai ușor. În plus, vei fi și mai calmă și vei răci mai greu.

Coada-calului și menta stimulează digestia

Pe lângă alimente cu puține calorii care taie pofta de mâncare, bea ceaiuri care te ajută. 'Ceaiul sau capsulele care conțin coada-calului sunt recomandate pentru acțiunea lor diuretică în curele de slăbire, dar și pentru stimularea digestiei. În plus, sunt benefice datorită aportului de săruri minerale. Se prepară acasă sub formă de decoct: două lingurițe la o cană cu apă. Se beau două-trei căni pe zi. Coada-calului este contraindicată în litiază renală și în edeeme cardio-renale. Menta stimulează digestia și ceaiul de mentă consumat înainte de masă poate să scadă pofta de mâncare. Are și acțiune ușor analgezică și ajută la eliminarea gazelor intestinale. Este contraindicat în constipația cronică,' spune dr. farmacist Ovidiu Bojor.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com