Alimente care nu trebuie să-ți lipsească din meniu în zilele caniculare

alimente canicula

Printre efectele secundare ale caniculei, în afară de disconfortul accentuat resimțit, se mai numără pierderea poftei de mâncare, somnul deficitar și o stare generală de amorțeală. Acest disconfort se combate mai ales printr-o alimentație corectă și prin hidratare intensă. Iată ce alimente trebuie consumate în zilele toride pentru instalarea senzației de răcorire.

 

Primele pe listă sunt, bineînțeles, alimentele intens hidratante, cum ar fi căpșunele, castraveții, dovleceii, țelina, salata verde și pepenele. De asemenea, supele de  și tocanele de legume sunt pe lista alimentelor recomandate pe căldură.

Poate părea suprinzător, dar înghețata nu este recomandată pe caniculă, deoarece poate face mai mult rău decât bine. Înghețata oferă pe moment senzația de răcorire, dar, pe termen mai lung, crește senzația de cald, deoarece organismul se încălzește în procesul de digestie. În plus, efectul imediat al organismul la un factor atât de rece precum înghețata este de creștere a temperaturii, deci din cele două acțiuni combinate rezultă un efect nedorit.

 

Un alt truc pentru menținerea senzației confortabile prin reglarea temperaturii organismului este consumul de băuturi calde. Chiar acesta ar fi ultimul lucru pe care ai vrea să-l faci pe caniculă, află că băuturile calde sunt binevenite, pentru că, astfel, temperatura organismului crește, iar reacția imediat următoare a corpului e de răcorire și se transpiră mai mult, pierzându-se astfel căldura prin piele. Se pot consuma și alimente care declanșează procesul de transpirație, cum ar fi cele condimentate, responsabile și de dinamizarea metabolismului.

 

 

De evitat:

Alimente care necesită mai mult timp de digestie – cele bogate în proteine, zahăr și fibre – acestea generează mai multă căldură în organism. Pentru a combate aceste efecte, folosiți la fripturi marinade în care se adaugă suc de citrice.

 

Opinia specialistului

 

Florin Cujbă, Fitness Expert Optimize Body Center

florin cujbă

5 alimente care nu trebuie să ne lipsească în zilele caniculare

 

Pepenele roșu

Dacă îți place să te „prăjești' la piscină, este foarte important să acorzi atenție hidratării organismului. Pepenele roșu este o variantă foarte bună, are undeva la 90% apă, ceea ce ajută corpul să rămână hidratat.

 

Oleaginoase – nuci, caju, migdale, alune

Oleaginoasele sunt bogate în grăsimi bune, vitamine, minerale și antioxidanți. Oleaginoasele dau senzația de sațietate, iar pielea va fi protejată de soare. Toate acestea se recomandă să fie crude și mai ales fără sare, știm cu toții că sarea aduce retenție de apă și arătăm mai „pufoși'.

 

Menta și ceaiurile de mentă sau limonadă

Sari peste produsele care conțin „mentă', cum ar fi guma de mestecat și treci la menta adevărată. Pe lângă beneficiile acesteia, vreau să scot în evidență faptul că menta te ajută să scapi de senzația de balonare. Este simplu să faci o limonadă cu frunze de mentă și ceva gheață și să o iei cu tine la plajă.

 

Castravetele

Foarte puține calorii și perfect pentru hidratarea ta pe perioada șederii la plajă. De asemenea ajută la prevenirea retenției de apă din organism. Atenție, a nu se confunda retenția de apă cu hidratarea. Sunt două lucruri diferite.

 

Bananele

Bananele se găsesc aproape la orice magazin și sunt pline de nutrienți. Potasiul din banană ajută la eliminarea balonării, ceea ce va ajuta corpul să arate perfect în costumul de baie. Banana poate fi consumată și ca o gustare foarte importantă între mese.

 

Foto: Photo by Vadim Danilov on Unsplash