Alimente bogate în colesterol care nu dăunează sănătății

alimente colesterol

Alimentele bogate în colesterol nu dăunează sănătății, contrar credințelor populare. Un stil de viață sănătos, cu o alimentație corectă și cu multă mișcare, poate menține un nivel optim al „colesterolului bun“.  

Colesterolul este una dintre cele mai prost înțelese substanțe. Pentru o perioadă îndelungată, oamenii au evitat alimente sănătoase, dar bogate în colesterol, cum ar fi ouăle, din cauză că se temeau că acestea vor crește riscul dezvoltării de boli de inimă. Totuși, studiile arată că, pentru majoritatea oamenilor, consumul de alimente bogate în colesterol nu dăunează sănătății. Ba, mai mult, unele produse bogate în colesterol conțin, de asemenea, și nutrienți importanți care lipsesc din dieta de zi cu zi.

Colesterolul este o substanță vâscoasă care se găsește în orgnaismul uman și în produsele de origine animală – carne, ouă și lactate – și joacă un rol important în producerea de hormoni, de vitamina D și de bilă, cea din urmă necesară pentru digerarea grăsimilor. Colesterolul este o componentă esențială din fiecare celulă a corpului, oferind rezistență și flexibilitate. Ficatul produce tot colesterolul de care are nevoie organismul pentru a funcționa, dar poate fi asimilat și prin consumul de produse de origine animală. Devreme ce colesterolul nu se amestecă cu lichidele (sângele), acesta este transportant de particule numite lipoproteine – numite LDL și HDL. LDL este cunsocut drept ca fiind „colesterolul rău“ și este asociat cu îngroșarea arterelor, în timp ce HDL este „colesterolul bun“ – cel care ajută la eliminarea excesului de colesterol din organsim. Când se consumă extra colesterol, organismul compensează acest lucru prin reducerea cantității de colesterol produs natural. Pe de altă parte, când aportul de colesterol din dietă este scăzut, organismul crește producția de colesterol pentru a se asigura că există întotdeauna cantitatea necesară pentru această substanță vitală. Doar 25 % din colesterolul din organismul uman vine din alimentație, restul e produs de ficat.

Colesterolul ingerat din alimentație nu are un impact mare asupra nivelului de colesterol din organism și nu e necesar ca oamenii să evite alimentele bogate în colesterol.

Iată care sunt alimentele bogate în colesterol și care sunt sănătoase pentru organism

Ouăle

Sunt unele dintre cele mai sănătoase alimente. Un ou are 211 mg de colesterol mai conține proteine, vitamina B, seleniu și vitamina A și chiar crește nivelul de HDL. 1-3 ouă pe zi sunt o alegere perfect sănătoasă pentru oamenii cu o sănătate bună.

Brânza

28 de grame de brânză conțin 27 de mg de colesterol și s-a dovedit că acest produs nu afectează nivelul de colesterol din organism. Brânza mai conține, de asemenea, calciu, proteine, vitamina A și B. Totuși, brânza are un conținut caloric ridicat, așa că se recmandă consumul a aproximativ 50 de grame pe zi.

Fructele de mare

Scoici, creveți, homari – o excelentă sursă de proteine, vitamina B, fier și seleniu și de… colesterol. 85 de grame de creveți au 166 mg de colesterol, dar și antioxidanți și aminoacizi care ajută la prevenirea bolilor de inimă, diabet, artrită și scad „colesterolul rău“.

Organele de origine animală

Inima, rinichii, ficatul  sunt bogate în nutrienți. Spre exemplu, inima de pui e o sursă bună de antioxidanți, de vitamina B12, fier și zinc, iar aproximativ 50 de grame de inimă de pui conțin 105 mg de colesterol. Studiile arată că persoanele care consumă organe de origine animală neprocesate înregistrează un risc mai scăzut de boli de inimă.

Alte alimente bogate în colesterol și recomandate cu încredere în alimentație: sardine, iaurt integral, carne de vită care a fost hrănită cu grăunțe.

Alimente bogate în colesterol, de evitat

Prăjelile și fast-food-ul

Sunt bogate în calorii și conțin grăsimi „trans“, care cresc riscul de boli de inimă, de obezitate și de diabet.

Alimentele procesate

Cârnați, șuncă, hot dog – a se limita cantitatea consumată din cauza riscului apariției bolilor de inimă și a cancerului la colon.

Dulciurile

Nu numai că favorizează creșterea în greutate apariția bolilor precum diabetul, cancerul, dar împiedică organismul să absoarbă nutrienții de care are nevoie.

Scăderea nivelului de LDL se face printr-un stil de viață sănătos, care include: consum mai mare de fibre, creșterea activității fizice, scăderea în greutate, renunțatul la fumat, creștera aportului de omega 3 din organism, consumul mai mare de fructe și de legume.

 

Opinia specialistului

Dr. Andronache Ramona Elena – medic specialist medicină de familie; Consilier Metabolic Balance

„Încurajez consumul de carne cu conținut redus de grăsimi“

Hipercolesterolemia (creșterea nivelului de colesterol din sânge) este o afecțiune din ce în ce mai frecvent întâlnită, la vârste din ce în ce mai mici. La baza acestei afecțiuni stau mai mulți factori: ereditatea, alimentația necorespunzătoare, stresul etc. Dacă ereditatea nu o putem influența, în ceea ce privește regimul alimentar, avem posibilitatea de a alege alimente care să ne ajute să ne menținem un nivel normal al grăsimilor din sânge. Încurajez consumul de carne cu conținut redus de grăsimi – curcan, vițel, pește și pec el de linte, avocado, fructe, fulgi de ovăz, ulei de rapiță, de măsline, alune, nuci, migdale.

Foto: Shutterstock

 

Loading...