Alex Dima, dezvăluiri neștiute despre cea mai mare durere din viața lui, pierderea soției lui: „A ajuns la un doctor care nu a tratat-o așa cum trebuie…”

Alex Dima este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România, însă acesta ascunde o mare dramă și o mare durere. Când fetița lui, Sara, avea doar un și șase luni, el și-a pierdut soția, care a fost răpusă de cancer. Și-a crescut singur fiica și când vorbește despre mama micuței se emoționează și acum până la lacrimi.

În noiembrie 2008, prezentatorul emisiunii „România, te iubesc' de la Pro TV devenea cel mai fericit om de pe pâmânt. Soția lui i-a adus pe lume o micuță prințesă, pe nume Sara. Însă, când părea că se bucură de cele mai frumoase momente din viața lor, fericirea lor a fost curmată brusc. În decembrie 2009, Alex Dima primea cea mai cumplită veste din viața lui: soția lui era diagnosticată cu cancer, în ultimul stadiu.

„E cumplit când afli o astfel de veste. Probabil dacă nu era Sara, nu știu ce s-ar fi întâmplat, probabil o luam razna sau probabil nu mai știați nimic de mine niciodată în România, pentru că am avut foarte multă ură pe locul acesta. Pe locul ăsta pentru că (soția mea-n.r.) a ajuns într-un spital, la un doctor care nu a tratat-o așa cum trebuie și puteam să aflăm din vreme ce i s-a întâmplat, ce i se întâmplă, de fapt. N-am știut,  i s-au dat niște creme,  la vremea respectivă. Te duci la doctor și ți se spune că ești bine, ai chestia asta, nu ai nimic, du-te acasă și vezi-ți de viață și acolo era o boală care s-a dezvoltat fără să știm. Boala asta se dezvoltă fără să știi. Când am aflat a fost prea târziu,  mult prea târziu. Cu siguranță, dacă mergeam în altă parte…. Foarte multă vreme eu mi-am reproșat, pentru că eu am dus-o la medicul acesta și eu am insistat să meargă la doctorul acesta, pe care l -am dat apoi  în judecată și Colegiul Medicilor l-au oprit să mai fie doctor, și a contestat, și Colegiul Medicilor pe țară l-au oprit să mai fie doctor și trebuia să nu mai fie doctor, dar justiția din România și procuratura (…)au închis dosarul. Puteam să mă lupt, cumva îmi reproșez că nu am luptat cu armele mele, dar am vrut să fiu un cetățean corect și pe ea oricum nu o mai aduceam înapoi', a povestit Alex Dima, într-un interviu pentru Andreea Esca la Europa FM.

Alex Dima a luptat să-i salveze viața soției lui. A mers cu ea în Austria și la cei mai buni medici, dar nu s-a mai putut face nimic pentru ea. După doar șase luni s-a stins din viață, s-a dus la Doamne, Doamne, așa cum spune fiica lui.

Citește și: Interviu EXCLUSIV Gina Pistol: „Simt că sunt pe drumul cel bun

Soția lui Alex Dima a fost diagnosticată cu cancer mult prea târziu

„Când am aflat ce se întâmplă, chiar nu se mai putea face nimic. Am fost pe afară, prin străinătate. Din momentul în care am aflat, au mai fost șase luni.(…) Soția mea era un om mult mai credincios decât sunt eu și mai ales după ce a aflat că s-a îmbolnăvit îmi punea niște întrebări…Îmi spunea tu ești teolog, răspunde la întrebările astea, erau oricum mult peste mine. Ne-am dus la un preot, la un duhovnic, ne duceam amândoi și ne spovedeam acolo. Este un preot foarte bun, probabil unul dintre cei mai buni din țară,  este aici, în București. Este și cel care ne-a căsătorit. Foarte bun. (…) Și preotul, stând de vorbă cu ea, după ce ea a murit, a venit și ne-a spus că el de când spovedește,  de foarte mulți ani de zile, nu a mai găsit un om care să îi pună așa întrebări și să vadă lucrurile atât de clar cum le vedea ea. Și pentru mine, lucrul acesta a contat foarte mult', a mai spus Alex.

Vedeta Pro TV a mărturisit că în momentul în care soția lui s-a stins din viață, a plecat de la spital, s-a dus acasă, și-a luat fiica în brațe și a început o altă viață.

„M-am dus acasă, unde era mama și dormea cu Sara. Am trezit-o, am luat-o în  brațe și am început o altă viață. (…) Sara știe tot ce s-a întâmplat. A aflat treptat. Soția mea spunea că dacă ar fi să mor, și ea știa că se va întâmpla acest lucru, aș vrea să mor acum cât copilul nu conștientizează. Ea (Sara-n.r.) nu vorbea foarte bine la vremea aia. Punea întrebări,  unde e mama și i-am zis că a plecat la Doamne, Doamne. Dacă mergeam cu ea la biserică, știa că mergem la Doamne, Doamne și acolo e și mama. După ce a crescut a început să pună altfel de întrebări. Mi-a zis o dată, cred că avea doi ani jumătate-trei, m-a luat de mână și mi-a zis: tu ești ca o mamă pentru mine. Ne-am oblojit rănile unul la altul. Am încercat să fiu și mamă pentru ea…', își amintește Alex, precizând: „Am fost un pic supărat pe Dumnezeu, dar nu am vrut să fiu foarte supărat pentru că știam că ea s-a dus acolo la El și aș putea să-i stric ei ploile acolo sus, fiind eu supărat aici jos'.

Citește și:

 

Ultimul video libertateapentrufemei.ro

 

Andreea Ciocanel :