Au deja 4 copii împreună, iar ea tocmai a pierdut o sarcină. Cuplul celebru anunță că e gata pentru al cincilea copil: ”Ea mai vrea unul. Așa că o să mai avem unul”

Alec si Hilaria Baldwin anunta ca mai vor un copil

Actorul Alec Baldwin și soția lui, Hilaria, instructor de yoga, nu se mai satură unul de altul. Iar din iubirea lor, oficializată în urmă cu 7 ani, s-au născut deja 4 copii.

Ar fi trebuit să vină pe lume și al cincilea, însă Hilaria a pierdut sarcina în luna aprilie a acestui an. Cuplul a reușit însă să treacă peste durerea pierderii copilului nenăscut și este gata să-și mărească din nou familia.

Deși actorul are 61 de ani și nu și-ar mai fi dorit copii, el mai având și o fată, Ireland, de 23 de ani, din căsătoria anterioară, cu actrița Kim Basinger, nu poate să nu-i facă pe plac soției sale în vârstă de 35 de ani.

'Avem patru copii. Ea mai vrea unul. Așa că o să mai avem unul. Vom avea al cincilea copil!', a anunțat actorul într-o emisiune TV.

Întrebat fiind dacă Hilaria este deja însărcinată, actorul a replicat. 'Nu. Eu nu știu nimic de așa ceva'.

Soția lui a confirmat că încă nu e gravidă, dar că își dorește ca asta să se întâmple cât mai repede.

Totuși, a recunoscut că inclusiv cunoscuți de-ai săi săi au sunat-o pentru a o felicita legat de o presupusă nouă sarcină.

'Tocmai m-a sunat un prieten ca să mă felicite că sunt însărcinată', a scris ea pe Instagram. 'De ce nu mi-a spus nimeni că sunt gravidă cu al cincilea copil? Chiar aș vrea să fiu la curent cu astfel de vești… Urăsc să fiu ultima care află ceva atât de important', a glumit ea.

Alec și Hilaria Baldwin au împreună 4 copii cu vârste de până la 6 ani: Carmen, 6 ani, Rafael, 4 ani, Leonardo, 2 ani, și Romeo, de 1 an și 3 luni.

Vezi și Alec Baldwin, despre avantajul de a fi un tată mai 'copt': 'Când o să fie ei adolescenți, eu…'

Citește și: